17.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 21:19
No menu items!

VIDEO. Vladimir Putin, singur la slujba de Crăciun

spot_img

Preşedintele Vladimir Putin a participat sâmbătă la slujba de Crăciun oficiată într-o catedrală din Kremlin în loc să se alăture credincioşilor, relatează Reuters citată de Agerpres.

Agenţia rusă de presă RIA a informat că este pentru prima dată în ultimii ani când Putin sărbătoreşte Crăciunul la Moscova, mai degrabă decât în regiunea din jurul capitalei.

Televiziunea de stat a transmis două clipuri în direct cu preşedintele Putin în interiorul Catedralei Buna Vestire în timp ce preoţii oficiau la miezul nopţii Sfânta Liturghie. Purtând o haină albastră şi un pulover alb cu guler înalt, Vladimir Putin era singurul credincios participant la slujbă. A fost arătat în timp ce îşi făcea cruce de mai multe ori înainte ca reportajul televizat să fie întrerupt pentru a prezenta telespectatorilor slujba oficiată în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Şeful statului rus, care a sărbătorit Paştele anul trecut în catedrală împreună cu mii de credincioşi, a participat singur la liturghia de Crăciun şi anul trecut, însă la reşedinţa sa oficială Novo-Ogariovo din afara Moscovei. În 2021, Vladimir Putin a participat la o liturghie publică la Novgorod.

Biserica Ortodoxă Rusă sprijină războiul din Ucraina, aminteşte Reuters. Patriarhul Chiril I al Moscovei a cerut, joi, ambelor părţi implicate în războiul din Ucraina să respecte armistiţiul de Crăciun de 36 de ore anunţat de preşedintele Putin.

R. Dan