15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 19:14
No menu items!

VIDEO. Vladimir Putin, discurs pe stadionul Lujniki: „Suntem de neînvins!”

spot_img

Președintele rus, Vladimir Putin, a susținut un discurs de câteva minute pe stadionul moscovit Lujniki, la o zi după cuvântarea-maraton către Parlament, în care a acuzat, din nou, SUA și NATO, că sunt la originea conflictului din Ucraina și a indicat că războiul va continua.

Deşi se anunţa că prezenţa acestuia va fi „un fel de continuare a discursului preşedintelui în faţa Adunării Federale”, liderul de la Kremlin a stat foarte puţin şi a avut un discurs extrem de scurt şi de banal.

„Ne întâlnim în ajunul zilei Apărătorului Patriei. Aceste cuvinte conțin ceva imens, deosebit. Aș putea spune – ceva mistic și sfânt. Nu întâmplător, cele mai multe rugăciuni încep cu aceste cuvinte, referitoare la familie și patrie. În general, în inima noastră patria și familia sunt același lucru.

Astăzi, cu ocazia operațiunii militare speciale, ne-am adunat aici pentru acest eveniment sfânt. Ascultându-i pe cei din conducerea militară a țării (știm că) au loc lupte ale curajoșilor noștri apărători. Ne mândrim cu ei. Să strigăm în cinstea lor de trei ori ura! (…)

Voi, cei care sunteți aici, îi susțineți pe luptătorii noștri și vă mulțumesc pentru asta. Astăzi, pentru a ne apăra cultura, limba, teritoriile, cu toții, întregul nostru popor, suntem apărătorii patriei noastre. Vă felicit cu ocazia acestei sărbători, a Zilei Apărătorului patriei noastre”, a spus Putin, pe stadion, înainte de intonarea imnului Federației Ruse.

El i-a menționat anterior și pe „cei mai tineri patrioți, copiii care scriu scrisori în sprijinul luptătorilor noștri” și a continuat afirmând: „Suntem de neînvins”.

Liderul de la Kremlin nu a rămas pe scenă decât câteva minute, după ce a rostit alocuţiunea şi s-a cântat imnul, a coborât şi a plecat.

Imediat după aceea, stadionul s-a golit, mai ales că frigul era pătrunzător.

Potrivit unor surse, mulți oameni au fost aduși cu forța de la serviciu sau facultate, cu autobuze speciale.

Spectacolul a fost organizat cu două zile înainte de împlinirea unui an de la debutul invaziei ruse în Ucraina și în ajunul Zilei Apărătorilor Patriei.

                                                                                                                   Adina Silav