4.8 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024 - 5:12
No menu items!

VIDEO Un turc a distrus un părculeț de lângă București, deranjat de gălăgia unor copii

spot_img

Un cetățean turc a făcut un scandal monstru într-un părculeț de lângă București după care a devenit violent și a rupt băncile pe care stăteau mai multe femei.

Polițiștii din Ilfov au deschis un dosar penal după ce au fost informați că un bărbat distruge bănci într-un părculeț din Dobroești, incidentul fiind filmat de martorii șocați. Din filmări reiese că bărbatul nu era singur, astfel că femeile din parc se aude cum ar fi certate de o altă femeie, însoțitoarea individului recalcitrant.

Bărbatul s-ar fi enervat că în parc există prea mulții copii care fac gălăgie și joacă fotbal, potrivit martorilor. 

”La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 19:36 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că, apelantul a fost ameninţat cu un briceag, de către un bărbat, care a şi distrus 2 bănci din lemn, montate într-un complex rezidenţial, din localitatea Dobroeşti.

Poliţiştii oraşului Pantelimon s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat bărbatul bănuit de comiterea faptelor, respectiv un cetăţean turc, în vârstă de 43 de ani”, a transmis IPJ Ilfov, potrivit News.ro. Individul s-a ales acum cu dosar penal pentru infracțiunea de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.