15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 2:24
No menu items!

VIDEO. Ultimele imagini cu Alexei Navalnîi. S-ar fi adresat judecătorilor joi, cu o zi înaintea morții sale 

spot_img

Canalul rusesc de știri independent Sota.vision a publicat imagini video cu opozantul Kremlinului Alexei Navalnîi, spunând că au fost filmate joi, cu doar o zi înaintea morții acestuia.

În înregistrarea video, Navalnîi poate fi văzut într-o stare foarte bună, chiar glumind cu judecărorii. Imaginile ar fi fost filmate joi, la un termen al procesului său, când Navalnîi a intrat prin videoconferință, din închisoare.

Declarația dată judecătorilor:

„Excelența voastră (către judecător), eu să vă transmit numărul contului meu personal, o să aștept ca dumneavoastră, cu salariul imens al unui judecător (râde), să susțineți contul meu personal, pentru că banii se termină. Iar din cauza deciziilor dumneavoastră, banii se vor termina și mai repede. Voi o să mă susțineți, de asemenea. La revedere!”, a afirmat Navalnîi potrivit înregistrării difuzate de Sota.vision.

Alexei Navalnîi, cel care a dezvăluit corupția uriașă din jurul lui Vladimir Putin și un critic dur al Kremlinului, a murit în închisoare, a anunțat vineri penitenciarul în care acesta era încarcerat.

În decembrie, Navalnîi – în vârstă de 47 de ani – fusese transferat în colonia penală „Lupul Polar”, considerată una dintre cele mai dure din Rusia, majoritatea deținuților de acolo fiind condamnați pentru omor sau infracțiuni deosebit de grave.

A lăsat un mesaj video pentru eventualitatea în care era ucis

„Ultimul mesaj” al lui Alexei Navalnîi către poporul rus a fost înregistrat într-un documentar înainte ca moartea sa să fie anunțată vineri. Disidentul le cere rușilor să nu renunțe.

Cel mai proeminent critic al lui Vladimir Putin a apărut într-un film documentar realizat în 2022 de Daniel Roher despre evenimentele legate de otrăvirea sa în 2020.

În acest clip, Roher îl întreabă ce mesaj ar lăsa în urma sa dacă ar fi ucis.

„Am ceva foarte evident să vă spun. Nu aveți voie să renunțați. Dacă decid să mă ucidă, asta înseamnă că suntem incredibil de puternici. Trebuie să folosim această putere, nu să renunțăm, să ne amintim că suntem o putere uriașă, oprimați de acești tipi răi. Noi nu realizăm cât de puternici suntem de fapt. Singurul lucru necesar de care răul are nevoie să triumfe este ca cei buni să nu facă nimic. Nu fiți inactivi”, spune liderul opoziției în limba rusă, în timp ce se uită direct în cameră.

Soția lui Navalnîi: „Vreau ca Putin să fie tras la răspundere”

Soția lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaya, a declarat vineri, în urma anunțului privind moartea opozantului rus, că „nu știu dacă să cred sau nu aceste vești teribile pe care le primim doar din surse guvernamentale rusești”, relatează Sky News.

Vladimir Putin este „personal responsabil pentru toate lucrurile oribile pe care le fac țării mele”, a afirmat ea.

„De mulți ani nu putem avea încredere în Putin și în guvernul Putin. Ei mint întotdeauna. Dar dacă este adevărat, vreau ca Putin și toți cei din jurul lui să știe că vor fi trași la răspundere pentru tot ceea ce au făcut țării noastre, familiei mele. Iar această zi va veni foarte curând. Vreau să fac apel la comunitatea internațională și la toți oamenii să se unească și să învingă acest rău”, a afirmat Navalnaya.

La rândul său, mama liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, Liudmila Navalnaya, spune că l-a văzut „în viață, sănătos și vesel” pe 12 februarie, în timpul unei vizite la colonia penală unde a fost deținut, a informat publicația rusă independentă Novaya Gazeta.

„Nu vreau să aud condoleanțe”, a adăugat ea, citată de Novaya Gazeta.

Amnesty International: Rusia a pierdut „cel mai vocal opozant al lui Putin”

Alexei Navalnîi a plătit prețul suprem pentru că a fost „principala voce critică din Rusia” și „cel mai vocal opozant al lui Putin”, afirmă Denis Krivosheev de la Amnesty International, citat de Sky News.

„Moartea sa este probabil cea mai răsunătoare moarte care a avut loc vreodată în Rusia de astăzi”.

Momentul ales, cu o lună înainte de alegerile din Rusia, „părea cu siguranță suspect”, a spus Krivosheev.

El a spus că nu a auzit niciodată de un tratament „atât de brutal” în comparație cu modul în care a fost tratat Navalnîi.

Navalnîi a fost pus în „condiții chinuitoare” și „i s-a refuzat în mod repetat asistența medicală”, a spus el.

„A fost un om curajos, a fost sfidător, iar Kremlinul știa că singura modalitate de a-l reduce la tăcere era prin moarte”.

El a adăugat: „Avem de-a face cu un regim care este atât de brutal încât nu se va opri în fața a nimic”.

 

                                                                                                    Adina Bucur Silav