9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 13:36
No menu items!

VIDEO. Trei copii rătăciți în pădure pe traseul „300 de scări” din Slănic Moldova, recuperați de jandarmii montani

spot_img

Trei minori din Slănic Moldova, care duminică seara s-au rătăcit în pădure pe traseul „300 de scări”, au fost recuperaţi de jandarmii Postului Montan al staţiunii.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bacău, cei trei copii au plecat duminică după-amiază într-o plimbare, dar s-au abătut de la traseu şi nu au mai observat semnele de orientare.

„Din cauza faptului că nu cunoşteau zona şi în lipsa detaliilor pentru orientare, dar şi a faptului că s-a lăsat întunericul, cei trei au fost nevoiţi să solicite sprijinul autorităţilor. Jandarmii montani se aflau în patrulare în zona traseului „300 de scări” şi imediat au pornit în căutarea acestora, iar în jurul orei 19.30 au reuşit să îi găsească pe cei trei într-o zonă împădurită, destul de abruptă şi la o distanţă mare de traseul turistic”, a precizat IJJ Bacău.

Deşi erau epuizaţi fizic, minorii nu au solicitat îngrijiri medicale, fiind predaţi în siguranţă părinţilor de către jandarmii montani.

                                                                                                                Adina Silav