9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:48
No menu items!

VIDEO Tragedie în Israel. Tribunele unei sinagogi s-au prăbușit. Doi morți și peste 100 de răniți

spot_img

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa și peste 100 au fost rănite, ca urmare a prăbuşirii, duminică, a unor tribune într-o sinagogă aflată în construcţie în aşezarea Guivat Zeev, din Cisiordania, la nord-vest de Ierusalim.

Potrivit dpa, care citează informaţii furnizate de echipele de salvare israeliene, victimele sunt un bărbat de 40 de ani şi un băiat de 12 ani.

Serviciul israelian de salvare Magen David Adom a anunțat că 167 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, şi au fost transportate la spital.

Conform informaţiilor furnizate de poliţie, tribunele erau supraaglomerate.

Câteva sute de credincioşi ai grupării hasidice Karlin-Stolin, o ramură ultraortodoxă, se adunaseră în sinagoga încă neterminată pentru a celebra sărbătoarea evreiască Şavuot (acordarea Legii divine Tora poporului evreu pe muntele Sinai), în momentul în care tribunele au cedat din cauza greutăţii participanţilor.