12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 4:41
No menu items!

VIDEO. Tragedie în centrul Timișoarei: Două persoane au murit și alte două sunt rănite în urma unui accident rutier

spot_img

Accident cumplit noaptea trecută în Timișoara. Doi tineri și-au pierdut viata, iar alți doi au fost grav răniți după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de o mașina de intervenție a STPT în Pasajul Michelangelo.

Accidentul s-a produs puțin după ora 1.00. O mașină condusă de un tânăr de 18 ani, care își luase permisul în urmă cu două luni, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens unde a lovit zidul pasajului. Din sensul opus a venit un camion care nu a mai putut să evite impactul.

La faţa locului s-au deplasat 15 pompieri din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare, trei ambulanţe SMURD, dintre care una cu medic. În sprijin a intervenit şi o ambulanţă SAJ cu medic.

Pentru un tânăr și o tânără, ambii cu vârsta de 19 de ani, care se aflau pe bancheta din spate, nu s-a mai putut face nimic. Au decedat pe loc.

”În data de 23.02.2023 în jurul orei 1:20, poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au fost solicitaţi să intervină la un eveniment rutier produs în pasajul subteran Michelangelo din municipiul Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat în vârsta de 18 ani a condus un autoturism pe bulevardul Vasile Pârvan, dinspre strada Mihai Viteazu înspre strada J.H. Pestalozzi, iar la intrarea în pasajul subteran Michelangelo, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu peretele interior al pasajului subteran, fiind proiectat într-o autoutilitară, care circula din sensul opus de mers, condusă de un alt bărbat învârstă de 42 de ani”, a transmis IPJ Timiş.

Șoferul și cel care stătea în dreapta lui, un tânăr de 20 de ani, au fost scoși din caroseria mașinii de echipele de descarcerare. Ei au fost transporați la Spitalul Județean din Timișoara.

Camionul este al societății de transport în comun și în el se aflau cinci persoane care mergeau la un depou.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

                                                                                                                  Adina Silav

SURSA VIDEO: Info Trafic Jud. Timis/Facebook