17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 14:47
No menu items!

VIDEO. Tragedia feroviară din Grecia. Proteste violente la Atena. Premierul Mitsotakis cere iertare familiilor victimelor

spot_img

Ciocniri violente au avut loc, duminică, între poliţie şi manifestanţi, în faţa Parlamentului din Atena, în timpul unui miting organizat după dezastrul feroviar din Grecia, soldat cu moartea a 57 de persoane marţi seara, relatează AFP.

Manifestanţii au incendiat coşurile de gunoi şi au aruncat cocktail-uri Molotov, iar poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene şi grenade.

În câteva minute, Piaţa Syntagma, marea esplanada din faţa Parlamentului s-a golit de cei 12.000 de manifestanţi, care se adunaseră mai devreme pentru a cere socoteală autorităţilor elene după coliziunea între două trenuri care circulau pe aceeaşi linie.

Această dramă, care bulversează toată ţara, a stârnit şi o imensă furie faţă de neglijenţa şi neajunsurile de la căile ferate relevate odată cu acest accident. Starea deplorabilă a reţelei feroviare, diverse probleme în sistemul de semnalizare şi siguranţă pe căile ferate au fost semnalate, în condiţiile în care directorul staţiei din Larissa, oraşul cel mai apropiat de accident, şi-a recunoscut responsabilitatea.

Duminică, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut iertare familiilor victimelor între care se află și un român. 

„În calitate de prim-ministru, mă simt dator să cer iertare  tuturor, dar mai ales rudelor victimelor”, a scris el într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook.

„În Grecia anului 2023, nu este posibil ca două trenuri să circule în direcţii opuse pe aceeaşi linie şi să nu fie observate de nimeni”, a scris Mitzotzakis.

„Nu putem, nu vrem şi nu ar trebui să ne ascundem în spatele erorilor umane. Faptul că sistemul de control digital va fi complet operaţional în lunile următoare nu este o scuză. Ci este exact invers. Durerea este şi mai mare că nu am apucat să-l terminăm înainte să se întâmple ceva rău. Justiţia va investiga rapid tragedia şi va găsi responsabilii. Acum, suntem datori să fim alături de familiile victimelor, prin recunoaşterea cu îndrăzneală a greşelilor statului. Ştiu că mulţi din ziua de azi îşi vor aminti fraza unuia dintre predecesorii mei că „asta este Grecia”. Dar nu, ea nu este singura. Există o altă Grecia, acolo, care ne dă speranţă, credinţă şi putere.Cu toţii am văzut-o chiar şi după tragicul accident. Prin pompieri, salvatori, medici şi personal din sănătate care au organizat imediat îngrijirea răniţilor. Prin armată. Dar şi experţi din Poliţie care s-au ocupat rapid de misiunea dureroasă de identificare a cadavrelor. Ca să se poată întoarce la familiile lor pentru a jeli. Şi noi am văzut faţa celei mai bune Grecii la pasagerii care şi-au riscat viaţa pentru a-şi salva colegii pasageri. Personal, sunt în politică pentru a schimba această „ţară rea”, această Grecie veche care ne face rău. De asta încerc, în fiecare zi. Uneori îmi iese bine, alteori nu. Ştiu bine, totuşi, cât de bine ne putem face patria dacă ştergem rămăşiţele trecutului care ne ţin înapoi. Şi pentru această Grecia pe care o merităm voi continua să lupt”, se arată în mesajul lui Mitzotzakis.

Prim-ministrul grec a participat la o slujbă religioasă în Catedrala Ortodoxă din Atena, iar în toate bisericile din ţară s-a adus un omagiu victimelor a ceea ce a fost descris de autorităţi drept „o tragedie naţională”.

R. Dan