12.7 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 2:01
No menu items!

VIDEO. Teambuilding încheiat cu amenzi uriașe. Câțiva şoferi au intrat cu autovehiculele off-road într-o zonă interzisă de la munte

spot_img

Jandarmii braşoveni au dat amenzi în valoare totală de 30.000 de lei unor şoferi care au intrat cu autovehicule off-road într-o zonă interzisă. Aceştia le-au spus jandarmilor că se află la munte la o sesiune de teambuilding şi au vrut să se bucure de natură.

Cele zece autoturisme au intrat în fondul cinegetic în zona Bârsa Fierului din judeţul Braşov.

„Persoanele au declarat ca sunt în zona într-un „teambuilding” şi vor să se plimbe în natură. Toţi cei 10 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 30.000 lei”, au transmis, duminică seară, oficialii Jandarmeriei Braşov.

Intervenţiile jandarmilor montani de la Postul Zărneşti au avut loc la solicitarea administratorilor mai multor fonduri cinegetice din zona Zărneşti – Poiana Mărului, unde de întâmplă frecvent ca şoferi să intre în fondul cinegetic cu autoturisme, ATV-uri sau motociclete, deşi accesul în aceste zone este interzis.

Jandarmii din Zărneşti au aplicat numai în ultima săptămână, amenzi în valoare totală de 34.500 lei în conformitate cu prevederile Legii 407 din 2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic.

„Având în vedere impactul negativ major pe care aceste «plimbări» îl au asupra animalelor şi al plantelor, facem pe această cale, din nou, un apel la raţiune şi bun simţ şi recomandăm turiştilor să aleagă să se bucure de natură şi de frumuseţile ei, fără a o distruge şi fără a-i produce daune ce cu greu pot fi remediate”, au precizat jandarmii braşoveni.

                                                                                                               Adina Bucur