11.2 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 6:51
No menu items!

VIDEO. Șoferii din Mariupol au intrat în grevă: autobuzele nu mai au motorină, toate stocurile fiind predate rușilor

spot_img

Șoferii de autobuz din orașul Mariupol, ocupat temporar de ruşi, au intrat în grevă, din cauza neachitării salariilor – a anunțat consilierul primarului orașului, Petro Andriușcenko, transmite RBC, potrivit Rador.

„Greva a coincis cu o lipsă aproape totală a motorinei pentru operarea autobuzelor” – a mai scris consilierul pe Telegram. Andriușcenko a menționat că în Mariupol nu mai există motorină, toate stocurile fiind predate de ocupanți militarilor ruşi.

„Chiar dacă șoferii vor fi sancționați, autobuzele nu vor ieşi pe traseu”, a adăugat consilierul primarului.

Amintim că, potrivit presei din Rusia, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a vizitat Mariupolul în timpul unei presupuse călătorii în teritoriile ocupate ale Ucrainei. Acesta ar fi inspectat așa-numitele lucrări de restaurare a orașului, care a fost distrus chiar de către ocupanți.

D.Constantin