13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:31
No menu items!

VIDEO. Război intern la vârf, la Moscova. Șeful Wagner amenință Kremlinul și vorbește din nou despre trădare

spot_img

Războiul șefului grupului de mercenari Wagner cu oficiali de la Kremlin intră într-o nouă etapă. Într-o nouă înregistrare video publicată sâmbătă, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, lansează un atac fără precedent la adresa Kremlinului chiar în momentul în care trupele rusești par să aducă Moscovei mult dorita victorie pe câmpul de luptă după o perioadă îndelungată de poticneli și eșecuri prin cucerirea orașului Bahmut, unde se dau bătălii sângeroase. Mesajul „bucătarului lui Putin” a fost transmis și de agenția de presă TASS, dar articolul a fost șters ulterior.

La doar o zi după ce anunțase că Bahmutul este „practic înconjurat” și îi cerea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să își retragă trupele, fondatorul grupului paramilitar Wagner aparent amenință Kremlinul în privința unor consecințe dramatice cu care s-ar confrunta Rusia dacă oamenii lui s-ar retrage din Bahmut, transmite Hotnews.ro.

În înregistrarea făcută într-o cameră întunecată, Prigojin își laudă mercenarii fără de care „s-ar prăbuși întreg frontul până la granițele Rusiei sau chiar mai departe”.

„Dacă Wagner se retrage acum din Bahmut, întregul front se va prăbuși. Situația va fi neplăcută pentru toate formațiunile militare care protejează interesele Rusiei”, a adăugat el, susținând că armata rusă va fi forțată să stabilizeze frontul” în timp ce „Crimeea va cădea” și vor exista „multe alte cataclisme”.

„Bucătarul lui Putin” sugerează că luptele din Bahmut se dau pentru a nu lăsa trupele Kievului să se concentreze pe alte zone și să salveze reputația trupelor ruse.

Prigojin mai spune că mercenarii săi ar putea fi neplăcut surprinși dacă vor suspecta că autoritățile ruse le-au întins o capcană prin faptul că nu le-au furnizat muniție și întăriri, dar vor ști exact pe cine să dea vina pentru trădare.

„Și aceasta este exact problema cu lipsa de muniție. … Luptătorii obișnuiți… Vor veni și vor spune: Șefu’, s-ar putea ca această poveste să fie jucată undeva în adâncul Ministerului Apărării, sau poate mai sus, pentru a explica poporului rus de ce am ajuns în acest necaz? Dacă vor să ne întindă o capcană și să spună că suntem răufăcători, și de aceea nu ni se dă muniție și arme și nu ni se permite să întărim personalul, inclusiv condamnații?”, își încheie Evgheni Prigojin monologul de aproape 4 minute.

Agenția de presă rusă de stat TASS a publicat o știre despre „căderea frontului”, fiind prima pe site, dar ulterior a fost ștearsă.

Când Prigojin a anunțat vineri că Bamutul este „practic încercuit”, TASS a avut tot în deschidere știrea, cu toate că până atunci a avut ordin să nu mai publice informații despre grupul Wagner și mercenarii săi, într-o încercare de a opri ascensiunea fondatorului grupului paramilitar.

Șeful grupului paramilitar privat Wagner, i-a acuzat în luna februarie pe ministrul rus al apărării Serghei Şoigu şi pe şeful Statului Major al armatei ruse Valeri Gherasimov de acțiuni care echivalează cu înalta trădare, potrivit Reuters și Agerpres.

R. Dan