7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:09
No menu items!

VIDEO. Mugur Ciuvică îl pune la punct pe șeful Comisiei de Apărare din Camera Deputaților

spot_img

Președintele Grupului de Investigații Politice (GIP), Mugur Ciuvică, a avut, miercuri seară, în emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3, realizată de Mihai Gâdea, un schimb de replici acide cu președintele Comisiei de apărare și ordine publică din Camera Deputaților, Pavel Popescu. Mugur Ciuvică i-a cerut lui Pavel Popescu să aducă argumente în susținerea afirmațiilor sale, potrivit cărora, serviciile de informații își fac treaba în situația tensiunilor internaționale generate de conflictul Rusia – Ucraina. 

Redăm în continuare dialogul dintre Mugur Ciuvică și Pavel Popescu:

Mugur Ciuvică: „Sunt atât de buni încât, încă de pe vremea lui Băsescu, se ocupă și de cyber security în Ucraina. Și ați văzut că nu au reușit să-i protejeze.”

Pavel Popescu: „E o glumă!”

Mugur Ciuvică: „Nu e o glumă. E serios”

Pavel Popescu: „Statul român în NATO și-a asumat portofoliul de cyber pentru Ucraina și facem asta la cel mai înalt nivel.”

Mugur Ciuvică: „Și de-aia se plâng ăia că îi atacă rușii? Ieri au zis că i-au atacat rușii, i-au făcut praf, ministerele.”

Pavel Popescu: „Dumneavoastră pătați acum imaginea României în loc să-i lăudați.”

Mugur Ciuvică: „Da? Pe bune? Domnul Popescu, dumneavostră sunteți sănătos la cap?”

Pavel Popescu: „Absolut”

Mugur Ciuvică: „Dacă SRI se ocupă de cyber în Ucraina și ucrainenii se plâng că-i atacă rușii pe cyber de-i rup în două. Eu ce să spun?”

Pavel Popescu: „SRI pune umărul la…”

Mugur Ciuvică: „Domnul Popescu, terminați cu propaganda asta securistă de 2 bani! De 2 bani sunt securiștii ăștia de acum. De 2 bani pentru societate. De mulți bani pentru ei, pentru că sunt plini de afaceri. Să mă schimb pentru că sunt niște securiști? Niște staliniști pe vremea lui Băsescu, pentru că au băgat oameni la pușcărie, și acum se țin doar de afaceri și de combinații… cu Ciocîrlan și cu toții ăia care stau și învârt miliarde și se duc prin Dubai și prin toate astea, faceți mișto de mine?”

Pavel Popescu: „Eu am vorbit de echipele din aceste instituții care au adus în România bani europeni”

Mugur Ciuvică: „Ce echipe, domne? Ce bani europeni? Ghinea le-a dat 20 de milioane pe semnătura lui”. 

Urmăriți în continuare dialogul complet în clipul VIDEO: 

Ministrul  Transformării Digitale al Ucrainei a denunţat miercuri cel mai mare atac cibernetic din istoria ţării, care a început marți și continuă. Hackerii au atacat ministerele ucrainene ale Apărării și de Interne, dar și băncile de stat. Despre atacurile cibernetice asupra instituțiilor ucrainene a vorbit, miercuri, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii miniștrilor Apărării din statele NATO.

Din 2014, potrivit unei decizii NATO, România, prin SRI, trebuia să asigure infrastructura de securitate cibernetică a Ucrainei. S-a lăudat cu asta inclusiv președintele Klaus Iohannis.

Ministrul ucrainean al Transformării Digitale: Costurile organizării atacului se ridică la milioane de euro

Ministrul ucrainean al Transformării Digitale, vicepremierul Mihail Fiodorov, a declarat miercuri: “Ieri (marți – n.r.), 15 februarie, a avut loc cel mai mare atac DDoS (denial of service) din istoria Ucrainei împotriva site-urilor web ale statului şi sectorului bancar. Acest atac a fost pregătit din timp, iar costurile organizării sale se ridică la milioane de dolari. Obiectivul a fost destabilizarea situaţiei şi inducerea panicii. Astfel de tipuri de atac sunt efectuate de state prin serviciile lor de informaţii şi infrastructura special creată în acest scop. Vedem în mod clar amprenta serviciilor de informaţii străine aici”.

Vicepremierul ucrainean a precizat că atacul care a vizat “să blocheze site-urile web ale statului şi să atace aplicaţia Diia (portalul ucrainean de documentare) şi principalele bănci ale Ucrainei” continuă.

Site-urile guvernamentale ucrainene s-au mai confruntat cu un atac cibernetic masiv în ianuarie, pe fondul tensiunilor sporite cu Rusia, care a concentrat peste 100.000 de militari în apropierea graniţei cu Ucraina.

Și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut trimitere, miercuri, la finalul reuniunii miniștrilor Apării din statele NATO, la ultimul atac cibernetic asupra Ucrainei pe care  l-a pus pe seama tensiunilor cu Rusia: “Ceea ce vedem pe teren nu e retragerea trupelor, ci faptul că trupele se mută pe poziții. De asemenea, vedem atacuri cibernetice asupra Ucrainei. Nu vedem nici un semn de dezescaladare pe teren, nici retrageri de truperi ale Rusiei, nici de echipamente”, a spus Stoltenberg.

Iohannis: “În cadrul NATO s-a luat decizia ca țara noastră să se implice în asigurarea securităţii cibernetice a Ucrainei”

Cu implicarea României, prin SRI, în asigurarea securității cibernetice a Ucrainei s-a lăudat public și președintele Klaus Iohannis. Pe 16 mai 2018, la cea de-a 7-a ediție a expo-conferinței „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2018”, președintele Klaus Iohannis declara că România are o bază solidă în ceea ce privește securitatea cibernetică și, de aceea, s-a luat decizia, în cadrul NATO, să se implice în securitatea cibernetică a Ucrainei.

“România are o bază solidă și în ceea ce privește securitatea cibernetică. Nu este deloc întâmplător faptul că în cadrul NATO s-a luat decizia ca țara noastră să se implice în asigurarea securităţii cibernetice a Ucrainei. De altfel, sectorul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a avut o creştere spectaculoasă în ultimii ani şi contribuie într-o proporție semnificativă la Produsul Intern Brut al României”, a spus atunci șeful statului.

Raluca Dan