6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:11
No menu items!

VIDEO. Moscova a fost atacată cu drone. Mai multe clădiri au fost lovite

spot_img

Capitala Rusiei a fost atacată marți dimineața cu drone, a anunțat primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Mai multe clădiri au fost avariate, însă nu există victime.

„În aceasta dimineaţă, în zori, un atac cu drone a cauzat pagube minore la mai multe clădiri. Toate serviciile de urgenţă din oraş sunt la faţa locului. Nimeni nu a fost grav rănit până în prezent”, a transmis Sobianin prin contul său de Telegram.

Primarul a precizat că circumstanţele incidentului sunt în curs de investigare.

Andrei Vorobiov, guvernatorul regiunii Moscova, a indicat pe Telegram că mai multe drone au fost doborâte în timp ce se apropiau de Moscova.

Nu este clar deocamdată cine a lansat aceste drone.

Mai multe canale de mesagerie Telegram din Rusia au raportat că de la patru la zece drone au fost doborâte la periferia Moscovei şi în regiunea sa extinsă.

Primarul Sobianin a spus că unii locuitori au fost evacuaţi.

„Imediat după finalizarea lucrărilor serviciilor speciale, locuitorii se vor putea întoarce în apartamentele lor”, a spus el.

Acesta este cel mai grav atac asupra Moscovei de la atacul din noaptea de 2 mai asupra Kremlinului, efectuat de asemenea cu ajutorul dronelor, pe care conducerea rusă l-a atribuit direct Ucrainei.

                                                                                                                  Adina Silav