12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 4:28
No menu items!

VIDEO. Kim Jong Un a ajuns în Rusia. E însoțit de oficiali din industria de armament şi din armată

spot_img

Liderul nord-coreean Kim Jong Un, care a plecat cu trenul spre Rusia duminică, a intrat marţi dimineaţa pe teritoriul acestei ţări, a anunţat Ministerul Apărării din Coreea de Sud.

„Ministerul Apărării Naţionale consideră că liderul nord-coreean Kim Jong Un a intrat în Rusia în această dimineaţă cu un tren privat”, a transmis, marţi, ministerul, după ce media nord-coreene şi Kremlinul au confirmat călătoria liderului nord-coreean, fiind prima sa deplasare în afara ţării în patru ani.

Kim a plecat din Phenian cu trenul său privat, însoţit de înalţi oficiali din industria de armament şi din armată şi de ministrul de Externe.

Agenţia japoneză de ştiri Kyodo a relatat marţi, citând o sursă oficială rusă anonimă, că un tren care îl transporta pe Kim a sosit la gara Khasan, principala poartă feroviară către Orientul Îndepărtat al Rusiei dinspre Coreea de Nord.

Experţii apreciază că întâlnirea dintre cele două delegații la Vladivostok, în estul îndepărtat al Rusiei, s-ar putea concentra pe un acord privind armamentul, întrucât Putin ar încerca să obţină arme din Coreea de Nord pentru războiul purtat de Moscova în Ucraina. Coreea de Nord ar căuta să obţină tehnologii avansate de la Rusia pentru programul său de sateliţi şi submarine.

Potrivit Reuters, faptul că liderul nord-coreean este însoțit de o delegație formată din generali este probabil cel mai puternic indiciu legat de natura discuțiilor ce vor fi purtate.

Statele Unite și-au exprimat îngrijorările cu privire la ceea ce Washingtonul afirmă că sunt negocieri tot mai avansate privind livrarea de armament.

Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, l-a îndemnat pe Kim „să nu furnizeze Rusiei arme care vor ajunge să ucidă ucraineni”.

Trenul foarte luxos, blindat, dar extrem de lent

În prima sa vizită în afara Coreei de Nord din ultimii aproape patru ani, Kim Jong Un a mers mers cu un tren luxos, puternic blindat și extrem de lent – viteza maximă este de 60 de kilometri pe oră, relatează Washington Post.

Vagoanele sunt vopsite în verde și galben la exterior. Filmările din interior arată vagoane albe lucioase, cu mese lungi pentru sesiuni de informare și monitoare cu ecran plat. Alte imagini arată încăperi cu fotolii din piele roșie.

Un oficial rus, Konstantin Pulikovski, a povestit despre o călătorie prin Orientul Îndepărtat al Rusiei cu Kim Jong Il într-o carte numită „Orient Express”. Cartea lui Pulikovski vorbea și despre un meniu bogat la bordul trenului. „Puteai comanda orice fel de mâncare din bucătăria rusă, chineză, coreeană, japoneză și franceză”, a scris Pulikovski, adăugând puteai alege și  dintre vinuri de calitate.

Călătorii au fost distrați de tinere cântărețe, care au fost prezentate drept „doamne conductor”, a povestit Pulikovski.

Un articol din 2009 din ziarul sud-coreean Chosun Ilbo, care citează rapoarte ale serviciilor de informații, spunea că trenul are în total de 90 de vagoane. Unele dintre ele erau folosite pentru a transporta vehicule.

Totuși, există și reversul medaliei: trenul lui Kim are o viteză maximă raportată de doar 60 de kilometri pe oră. Viteza mică a trenului nord-coreean este atribuită în mod obișnuit greutății sale imense, un rezultat al blindajului instalat pe vagoane.

Trenul provoacă perturbări ale transportului pe oriunde circulă, adesea din cauza problemelor de securitate. 

                                                                                                                  Adina Silav

SURSA FOTO: KCNA/AP