15.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 11:21
No menu items!

Președintele a aterizat…pe scenă

spot_img

Preşedintele Joe Biden s-a împiedicat şi a căzut joi, după ce a înmânat ultima diplomă la ceremonia de absolvire de la Academia Forţelor Aeriene americane, dar s-a ridicat rapid şi s-a întors la locul său, relatează Reuters.

În vârstă de 80 de ani, preşedintele american a căzut în faţă, s-a sprijinit în mâini, apoi s-a ridicat pe un genunchi ajutat de trei persoane. El s-a întors la locul său fără să fie ajutat.

După ce a fost ajutat să se ridice, Biden a arătat cu degetul în spatele său, părând să indice peste ce s-a împiedicat. Ulterior, el s-a amestecat printre alţi oficiali, zâmbind şi făcând un semn că este OK.

Directorul de comunicare al Casei Albe, Ben LaBolt, a declarat pe Twitter că Biden se simte bine. „Era un sac cu nisip pe scenă în timp ce dădea noroc”, a explicat el.

Căzătura a avut loc după un discurs rostit cu ocazia ceremoniei de absolvire, pe care Biden l-a ţinut în faţa unei audienţe care flutura steaguri şi în care i-a avertizat pe absolvenţi că vor intra în serviciul ţării într-o lume din ce în ce mai instabilă, menţionând provocările din partea Rusiei şi Chinei.

După ce Biden a strâns mâinile a peste 900 de absolvenţi, preşedintele s-a întors spre locul său şi a schiţat un gest ca şi cum ar fi vrut să facă jogging. Apoi s-a împiedicat şi a căzut pe scenă. A fost ajutat să se ridice de doi agenţi ai Serviciilor Secrete americane şi de un oficial al Forţelor Aeriene, precizează NBC News. După ce s-a întors la locul său, Biden a continuat să vorbească cu absolvenţii, făcând fotografii şi selfie-uri. În timp ce părăsea evenimentul, a început să facă jogging de mai multe ori. Ulterior, el s-a urcat la bordul Air Force One pentru a se întoarce la Washington.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat reporterilor că „este absolut bine” şi a precizat că Biden s-a urcat în avion zâmbind.

R. Dan