7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 2:53
No menu items!

VIDEO/Interlop, acuzat că a amenințat un martor din dosarul său. Bebino a fost ridicat de mascați

spot_img

Un cunoscut interlop a fost ridicat, marți, de trupele speciale ale Poliției. Bebino este acuzat că a ameninţat un martor din dosarul scandalului sângeros în care a fost la un pas de moarte.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au pus în aplicare două mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, influențarea declarațiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

“În fapt, o persoană a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost amenințată și autoturismul i-a fost avariat, în încercarea de a-l determina să ofere, în fața instanței,  declarații mincinoase în favoarea unui bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor. Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă, că asupra persoanei în cauză au fost exercitate și alte presiuni. 3 bărbați ar fi  pătruns, la un moment dat, în apartamentul în care se afla, având asupra, lor arme albe și ar fi exercitat presiuni psihice asupra ca răzbunare asupra declarațiilor date”, a transmis sursa citată.

Cei doi bărbați, de 28 și respectiv 30 de ani, precum și un al treilea,  de 32 de ani, arestat în altă cauză, au fost audiați. Ulterior, a fost dispusă măsura reținerii, urmând a fi prezentați în fața magistraților.

Conform unor surse judiciare, unul dintre cei trei bărbați este Marius Alin Alecu, zis Bebino, cunoscut drept liderul Clanului Sportivilor din zona Berceni.

Bebino s-a mai trezit cu mascații la ușă la începutul acestui an, când aflat în arest la domiciliu, a chemat zeci de prieteni la o petrecere.

Interlopul era cercetat pentru tentativă de omor, după un incident petrecut în 6 ianuarie 2020. Atunci, a fost atacat și tăiat cu maceta și cuțitele de membrii unui clan rival, clanul Țiganilor. Totul s-a întâmplat în zona Plumbuita, cartierul Tei-Toboc. Interlopul a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon cu degetele amputate, tendoanele de la mâini secționate și toracele tăiat. Atacatorul acestuia, Cezar Petcu, cunoscut drept Joe, a fost și el rănit și e acuzat de tentativă de omor. Marius Alecu, zis Bebino, este acuzat de tentativă de omor, după ce i-a înfipt lui Joe un cuțit în gât. A fost plasat în arest la domiciliu, la casa din comuna Frumușani, județul Călărași.

                                                                                                                  Adina Silav