15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 14:40
No menu items!

VIDEO/ Incendiu violent la o unitate COVID din Irak, după explozia unor tuburi de oxigen. Zeci de pacienți au murit

spot_img

Cel puţin 50 de pacienţi şi-au pierdut viaţa, luni, într-un incendiu care a devastat unitatea COVID-19 a unui spital din Nassiriya, în sudul Irakului, potrivit AFP.

Potrivit unei surse din cadrul departamentului sanitar al provinciei, incendiul a fost cauzat de explozia unor tuburi de oxigen.

Sute de oameni s-au adunat la locul incendiului pentru a ajuta pompierii şi echipele de salvare, a transmis un corespondent al agenţiei France Presse.

Bilanţul provizoriu a ajuns la 52 de morţi şi 22 de răniţi, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al autorităţilor sanitare locale, Haydar al-Zamili, adăugând că unitatea COVID-19 din spitalul Al-Hussein devastată de flăcări avea 70 de paturi.

Premierul irakian Mustafa al-Kazimi a convocat de urgenţă miniştri şi responsabili de securitate pentru „a examina cauzele şi consecinţele incendiului”, a indicat cabinetul său, adăugând pe Twitter că directorul spitalului şi şeful apărării civile din provincia Dhi Qar, de care depinde oraşul Nassiriya, au fost interogaţi de poliţie. În plus, în provincia Dhi Qar a fost declarată starea de urgenţă.

Înregistrări video postate pe reţelele de socializare au arătat scene de haos şi valuri uriaşe de fum negru, care ieşeau din clădire.

Tragedia vine la numai două luni și jumătate după o tragedie similară, care a făcut peste 80 de morți într-un spital din Bagdad.

                                                                                                                   Adina Silav