11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 1:16
No menu items!

VIDEO. Incendiu puternic la o școală din Olt. Zeci de elevi și profesori, evacuați

spot_img

Un incendiu a izbucnit, vineri, la şcoala din satul Branişte, comuna Sârbii Măgura, iar elevii şi personalul aflaţi în imobil s-au autoevacuat în momentul în care au observat incendiul.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, incendiul se manifestă la acoperişul şcolii, pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi, pentru stingerea focului intervenind echipaje de pompieri din Slatina şi din Scorniceşti.

În momentul în care a fost observat incendiul, în şcoală se aflau 34 de elevi, patru profesori şi două persoane din categoria personalului auxiliar, toţi reuşind să iasă din clădire. Un cadru didactic a suferit un atac de panică.

La faţa locului acţionează trei autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, o autospecială de primă intervenţie şi un echipaj SMURD. De asemenea, în sprijinul pompierilor intervin şi SVSU Sârbii Măgura şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă. 

                                                                                                                   Adina Silav