20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 17:26
No menu items!

VIDEO. Imagini șocante la Centrul Educativ din Buziaș. Deținut snopit în bătaie de supraveghetori

spot_img

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că a depus denunţ penal şi a demis conducerea Centrului Educativ Buziaş, din judeţul Timiş, după ce a primit imagini în care se vede cum doi tineri sunt loviţi fără milă de poliţişti. 

Un tânar care este internat la Centrul Educativ din Buziaș a fost pus la pământ și bătut cu pumnii și bastoanele de doi supraveghetori. 

Totul s-ar fi întâmplat în urmă cu câteva zile, când mai mulți tineri din Centrul Educativ au fost scoși în curtea instituției. Unul dintre ei a fost luat din grup, trântit la pământ și lovit cu sălbaticie, în timp ce restul colegilor au fost obligați să asiste la intreaga scenă, fără să poată interveni.

La un moment dat, unul dintre supraveghetori l-a ridicat pe băiat de pe iarba și l-a dus înapoi în rând cu colegii lui. Apoi, pe imagini se poate observa cu bărbatul îl ia de gât pe un alt tânar, îl lovește și îl lipește de gard.

”Greu de privit imaginile care par ireale pentru România anului 2023. Deţinuţii din Centrul educativ Buziaş – minori şi tineri – sunt bătuţi cu bestialitate de poliţişti. Revoltător şi inadmisibil cum înţeleg unii angajaţi din acest centru să îşi exercite atribuţiile”, a scris Gorghiu, joi, pe Facebook.

Ea a spus că au fost luate deja măsuri.

”Primele măsuri deja luate: am înaintat denunţul penal; tot azi, am demis de urgenţă conducerea unităţii; am solicitat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să dispună interzicerea oricărui contact între cei doi poliţişti care apar în filmare cu custodiaţii; am dispus trimiterea Corpului de control al ministrului la Buziaş. Voi cere, de asemenea, să fie organizate de urgenţă cursuri de specializare pentru personal, dar şi şedinţe de consiliere pentru minori. Vă asigur de pe acum că nu voi avea niciun fel de înţelegere pentru fapte de o asemenea brutalitate. Oameni cu acest tip de reacţii comportamentale nu au ce căuta în sistem. Fără excepţie! Zero toleranţă”, a subliniat ministrul Justiţiei.

Ea a adăugat că este vorba despre o instituţie ”al cărei rol este reeducarea copiilor şi tinerilor în sensul reintegrării lor sociale, nu distrugerea destinelor cu bâta”.

”Aceşti minori trebuie ghidaţi prin educaţie şi comunicare eficientă spre ieşirea definitivă din sfera infracţională, să îşi formeze competenţe care să îi ajute, la punerea în libertate, să îşi găsească mai uşor un loc de muncă”, a mai arătat Gorghiu.

Centrul Educativ din Buziaș este în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor. Aici sunt cazați tineri sub 18 ani care au fost găsiți vinovați de instanță pentru săvârșirea unor fapte penale și față de care s-a luat măsura educativă a internarii într-un centru de reeducare.

                                                                                                                Adina Silav