13.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024 - 0:58
No menu items!

VIDEO. Imagini apocaliptice cu bombardamentele rușilor asupra unui oraș din centrul Ucrainei: racheta a lovit o clădire rezidenţială

spot_img

Un bloc de locuințe din orașul Krivoi Rog a fost lovit de o rachetă rusească lansată în noaptea de luni spre marți asupra Ucrainei, atacul soldându-se cu mai mulți morți și răniți, iar autoritățile caută în continuare oameni sub dărâmături.

Un atac rusesc cu rachete asupra oraşului Krivoi Rog din regiunea Dnipropetrovsk, din centrul Ucrainei, s-a soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi, una dintre rachete lovind o clădire rezidenţială, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Şeful administraţiei militare din regiune, Serhii Lisak, a declarat pe canalul său Telegram că ruşii au „comis un alt act terorist împotriva zonelor rezidenţiale. Toată noaptea. Crud. Există morţi şi răniţi”.

„Apartamentele de la etajul unu până la etajul cinci sunt în flăcări. Incendiul a cuprins 700 de metri pătraţi. Salvatorii îl sting”, a declarat Lisak, citat de agenţia de presă Ukrinform, care a anunţat totodată încă trei morţi într-o companie privată care a fost lovită de rachete, deşi „probabil” sunt mai multe persoane sub dărâmături.

Potrivit agenţiei de presă Ukrinform, o rachetă rusească de înaltă precizie a lovit un bloc de locuinţe, iar un număr necunoscut de oameni se află încă sub dărâmături. Bilanțul provizoriu este de trei morți și 25 răniți.

D.Constantin