18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 16:15
No menu items!

VIDEO/ Grav accident în Franța provocat de un șofer de TIR român. Un mort și 9 răniți, după ce a lovit un alt camion și patru mașini

spot_img

Un şofer de TIR român a făcut prăpăd pe o autostradă din Franţa, după ce a pierdut controlul autovehiculului și a ajuns pe contrasens. O persoană a murit, iar nouă au fost rănite în urma accidentului în care au fost implicate două camioane și patru autoturisme.

Accident cumplit a avut loc, miercuri, pe Autostrada A8, spre Aix-en-Provence, între ieșirile Mandelieu (nr. 40) și Les Adrets (nr. 39), potrivit France Bleu. După ce anvelopa camionului condus de român a explodat, TIR-ul, încărcat cu 24 de tone de ţiglă, a ajuns pe mijlocul autostrăzii, a spart parapeţii metalici şi a intrat pe contrasens. Acolo, a lovit un alt TIR şi patru autoturisme, s-a oprit în șanțul de pe margine, pe celălalt sens, iar apoi a luat foc. Flăcările au cuprins vegetația de pe marginea șoselei și s-au răspândit rapid pe o suprafață de 4 hectare.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 68 de ani a murit pe loc, o tânără de 18 ani şi un tânăr de 20 de ani au fost răniţi grav. De asemenea, alte şapte persoane, printre care şi un copil în vârstă de opt ani, au fost rănite uşor.                                                                                                             

Accidentul a provocat un uriaș blocaj de trafic spre și dinspre Italia și un incendiu de vegetație pe marginea autostrăzii, fiind nevoie de intervenția a două avioane cu apă pentru a stinge flăcările, alături de 40 de pompieri.

Şoferul român de TIR a fost reţinut. Oamenii legii au anunţat că se va verifica inclusiv tahograful de pe camionul românului, pentru a se stabili ce viteză avea în momentul accidentului și dacă a respectat sau nu timpii de odihnă.

                                                                                                                   Adina Silav