15.8 C
București
joi, 2 mai 2024 - 18:54
No menu items!

VIDEO George Simion s-a dus peste Marcel Ciolacu. Șeful PSD nu era în biroul de la Camera Deputaților

spot_img

Liderul AUR a dat buzna, marți, în biroul lui Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, supărat că parlamentarii AUR au fost sancționați și au doar câte 10 secunde alocate pentru discursurile din Parlament. Sancțiunile au venit în urma deciziei luate de Comisia Juridică, săptămâna trecută, care a stabilit că parlamentarii AUR care au strigat și au proliferat injurii de la tribuna Parlamentului vor avea indemnizația redusă cu jumătate timp de 6 luni și timpul la pupitru redus, pentru 3 luni.

George Simion l-a căutat pe Marcel Ciolacu la birou, dar acesta nu se afla în Parlament. Liderul AUR vrea să îi ceară socoteală președintelui Camerei Deputaților pentru sancțiunile aplicate parlamentarilor formațiunii sale.

Simion a reclamat că parlamentarilor săi li s-au alocat doar 10 secunde pentru dezbaterile din plen, iar deputații AUR au fost sancționați pentru că au demascat „fărădelegea”.

„Suntem deputați vrem să vorbim cu președintele Camerei Deputaților. Îl așteptăm aici. Nu vom tolera pumnul în gură”, a spus liderul AUR care a transmis live pe Facebook, ca de obicei.

Marcel Ciolacu nu era în biroul său de la Parlament deoarece era prezent la Guvern, la discuțiile pe care le-a avut împreună cu premierul cu Asociațiile de Părinți și Elevi, pe tema grevei din învățământ.

Marilena Nedelcu