12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:43
No menu items!

VIDEO/FOTO Accident cumplit în Bacău. Șapte morţi și cinci răniți, după o coliziune frontală dintre un microbuz și o mașină. Planul Roșu, activat

spot_img

Şapte oameni şi-au pierdut viaţa, duminică, după ce un microbuz, în care se aflau 15 persoane, s-a izbit frontal de un autoturism, în județul Bacău.

Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că accidentul a avut loc pe DN2 Bacău-Adjud, la ieșire din localitatea Răcăciuni, județul Bacău. În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz în care se aflau 15 persoane.

Șapte persoane au murit, printre care și doi copii. Alte cinci persoane sunt rănite, trei adulți și doi copii, și au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Impactul a fost atât de puternic încât toţi oamenii aflaţi în cele două maşini au rămas încarceraţi. În autoturism, pe lângă şofer, se află şi doi copii, pe bancheta din spate, găsiţi inconştienţi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat planul roşu de intervenţie în cazul accidentului din Bacău, astfel că la faţa locului au fost trimise echipaje pentru Descarcerare, echipaje SMURD, un echipaj pentru transport victime multiple, echipaje SAJ, dar şi echipaje pentru descarcerare din cadrul ISU Galaţi, echipaje de la ISU Vrancea, precum şi elicopterul SMURD de la Iaşi.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri.

                                                                                                                Adina Silav

  SURSA VIDEO: bzbc.ro