13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 12:54
No menu items!

VIDEO/ FOTO Ploile torențiale au făcut prăpăd în județul Botoșani. Gospodării inundate și drumuri distruse de ape

spot_img

Mai multe locuințe au fost afectate de inundaţii, marţi seară, iar unele drumuri au fost acoperite de ape, în urma ploilor torenţiale şi a scurgerilor de pe versanţi.

Potrivit ISU Botoșani, cinci localnici din Ștefănești, Trușești, Ripiceni, Dracșani și Săveni au sunat la 112 și au cerut să fie ajutați de pompierii voluntari și militari ca să scoată apa din curți.

La Zăicești și Botoșani, salvatorii au fost chemați pentru degajarea unor copaci rupți de vânt, căzuți pe partea carosabilă.

Doi stâlpi electrici de pe raza localităților Vorona și Dracșani au luat foc, iar incendiile au fost stinse de pompierii voluntari din cele două comune.

Șase curți și două case din Drăgușeni au fost inundate în urma unei ploi torențiale, care a durat mai puțin de oră.

De asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Drăgușeni a intervenit pentru evacuarea a două două familii, formate din patru adulți și cinci copii, din casele inundate.

În Flondora, Loturi și Monoleasa au fost distruse mai multe drumuri sătești, iar drumul național care traversează comuna a fost acoperit de aluviuni, stratul măsurând aproximativ 30 cm. Aceastea au fost înlăturate de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Manoleasa.

În Flondora, au fost inundate șase gospodării, însă apa s-a retras imediat.

Județul Botoşani rămâne sub atenționare de Cod Galben de ploi până miercuri seară, la ora 23.00.

Totodată, hidrologii au instituit Cod Portocaliu de inundații până miercuri, la ora 09.00, pe Prut, Miletin și Jijia. Sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație.