8.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 5:30
No menu items!

VIDEO/FOTO Patru persoane, între care un minor, acuzate de trafic de droguri. Substanţele, îngropate în pământ pentru a nu fi găsite la percheziţii

spot_img

Procurorii DIICOT Dâmboviţa au pus sub acuzare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc trei bărbaţi şi o femeie, între care un tânăr de 17 ani, suspectaţi că distribuiau către consumatori cannabis, ecstasy, cocaină şi heroină. Unul dintre suspecţi aducea drogurile din Belgia şi le depozita în gropi săpate în pământ, semnalizând locul în care acestea se aflau.

Potrivit DIICOT, trei bărbaţi, cu vârste de 43 de ani, 31 de ani şi 17 ani au fost arestaţi în acest dosar, iar o femeie este cercetată sub control judiciar. 

Unul dintre bărbaţi a desfăşurat mai multe activităţi de comercializare de droguri de risc (cannabis) şi de mare risc (ecstasy, cocaină, heroină), pe care le-a depozitat în pământ, prin săparea de gropi şi însemnarea acestora pentru o recunoaştere ulterioară în momentul distribuţiei.

De asemenea, s-a stabilit şi faptul că, acelaşi inculpat, a înfiinţat o cultură de cannabis, în scopul comercializării de droguri de risc. 

Ceilalţi trei suspecţi din dosar, care locuiesc în comunele dâmboviţene Perşinari şi Dobra, distribuiau către consumatori substanţele stupefiante, conform anchetatorilor.

Duminică şi luni, poliţiştii şi procurorii au făcut şapte percheziţii domiciliare, în Dâmboviţa, în urma cărora au găsit şi ridicat o pipă metalică, mai multe resturi de materie vegetală, 3 arme supuse autorizării, o armă letală, 53 de cartuşe cu proiectil, 25 de cartuşe G.F.L., 380 de cartuşe fără proiectil, 6 plicuri autosigilante, susceptibile a conţine cannabis, 1 plic autosigilant, susceptibil a conţine cocaină, 3 comprimate ecstasy, arme albe, materiale pirotehnice şi suma de 2.800 de euro.

Pe parcursul cercetărilor, unul dintre inculpaţi a fost prins, având asupra sa 500 grame de cocaină. Flagrantul a avut loc duminică, pe raza judeţului Argeş.

Dintre inculpaţii pe numele cărora au fost emise mandate de arestare, cei doi care sunt majori se află în arest preventiv, iar tânărul de 17 ani a fost plasat în arest la domiciliu.

                                                                                                                 Adina Silav