12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:39
No menu items!

VIDEO/ FOTO Copil sirian, găsit pe șasiul unui TIR, la intrarea în România. Încerca să ajungă în Germania, alături de alți trei străini

spot_img

Patru cetățeni străini, între care și un copil, au fost depistați de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să intre ilegal în România, ascunşi pe şasiul unor TIR-uri.

Potrivit Poliției de Frontieră, în noaptea de luni spre marți, în intervalul orar 03.25 – 03.45,  în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră doi cetăţeni turci, în vârstă de 24, respectiv 40 de ani, care conduceau două ansambluri rutiere. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, respectiv ardei, pe ruta Turcia – Cehia şi Turcia – Germania.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că mijloacele de transport şi şoferii prezintă risc pe linia migraţiei ilegale, motiv pentru care au fost trecuți în linia a II-a de control. Astfel, au fost descoperiți pe şasiul TIR-urilor, pe compartimentele de depozitare, un bărbat și un copil, de 11 ani, cu cetățenie turcă, respectiv siriană. 

Cei doi străini au declarat polițiștilor faptul că s-au urcat pe șasiul mijloacelor de transport, într-o parcare din Sofia, fără a avea consimțământul șoferilor. Ei intenţionau să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au extins verificările, ocazie cu care, în jurul orelor 03.45, au fost descoperiți alți doi bărbați, fără documente de identitate, într-un canal colector din apropierea PTF Calafat. Aceştia au declarat că sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 18, respectiv 28 de ani şi, de asemenea, au ajuns în punctul de frontieră ascunşi pe şasiul unui autocamion.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, acestea au fost preluate de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.