10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:15
No menu items!

VIDEO. Florida, un oras devastat după trecerea uraganului Ian.Un nou bilanț: numărul morților a depășit 80

spot_img

Florida este de nerecunoscut după trecerea devastatorului uragan Ian. Salvatorii continuă să caute supraviețuitori printre ruine, dar găsesc tot mai multe cadavre, scrie CNN. Numărul morților a depășit 80. Ian, una dintre cele mai puternice furtuni care a lovit Statele Unite, a distrus cartiere întregi, linii de înaltă tensiune şi poduri după ce a atins zona de uscat, miercuri, pe coasta de sud-vest a statului Florida.  

Vânturile puternice şi ploile abundente au inundat mai multe cartiere, iar de atunci echipele de salvatori continuă să caute victime. După ce a traversat Florida, Ian s-a îndreptat spre Oceanul Atlantic, însă a revenit şi a lovit din nou Carolina de Sud cu intensitatea unei furtuni de categoria 1, aducând totodată ploi abundente şi vânturi puternice în Carolina de Nord.

 Duminică, Garda de Coastă a SUA a anunţat că suspendă operaţiunile de căutare a 16 imigranţi daţi dispăruţi după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat în timpul uraganului.

Două persoane aflate în ambarcaţiune au fost găsite decedate, iar alte nouă au fost salvate Peste 1.100 de persoane au fost salvate din zonele inundate din sud-vestul și centrul Floridei, a declarat biroul guvernatorului Ron DeSantis.  

Pe măsură ce căutarea supraviețuitorilor continuă, salvatorii găsesc însă și mai multe cadavre. Oficialii spun că uraganul Ian a ucis cel puțin 76 de persoane în Florida și alte patru în Carolina de Nord.  

Cei suficient de norocoși să supraviețuiască se confruntă cu dificultăți uriașe în încercarea de a-și relua viața de dinainte de uragan.

Peste 689.000 de case și companii din Florida încă nu au curent electric.  În multe locuințe încă nu există apa potabilă la robinet, iar autoritățile au transmis sute de recomandări ca apa să fie fiartă înainte de a fi consumată.