17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 15:10
No menu items!

VIDEO Elefanții călători din China se întorc acasă după o călătorie de peste 700 de km. 150.000 de oameni, evacuați din calea lor

spot_img

Peste 700 de kilometri au parcurs elefanții călători din China în cele 17 luni în care au fost monitorizați non-stop. Familia de elefanți se întoarce acasă, iar autoritățile au luat măsuri speciale. Mai bine de 150.000 de localnici au fost evacuați din calea animalelor care până acum, în drumul lor, au produs pagube de milioane de dolari.

Turma de elefanți a călcat în picioare hecatre de culturi, a distrus clădiri, iar luna martie un om a murit, călcat de elefanți, potrivit presei care a relatat permanent despre călătoria încă inexplicabilă a turmei de elefanți din China.

În călătoria lor, elefanții trec prin sate locuite și sunt direcționați de pompieri forestieri pentru a evita contactul cu oamenii și pentru a nu se răni.

Atunci când elefanții trec printr-un sat, locuitorilor li se spune să intre în case și să rămână acolo până la plecarea elefanților, fie sunt relocați până când animalele părăsesc zona. Totodată, alimentarea cu energie electrică este tăiată pentru a evita situații în care animalele se electrocutează sau produc stricăciuni.

În excursia lor de un an și jumătate, peste 25.000 de polițiști s-au folosit de drone și de vehicule pentru a monitoriza elefanții călători, iar în calea lor sunt lăsate banane pentru a-i ajuta în călătoria lor.

Potrivit autorităților chineze care au monitorizat permanent drumul elefanților, animalele mai au aproximativ 200 de kilometri până la locul de unde au pornit în urmă cu 17 luni.

 

C.D.