19.1 C
București
marți, 14 mai 2024 - 15:50
No menu items!

VIDEO. Două elicoptere care stingeau incendiile de vegetație s-au ciocnit și s-au prăbușit, producând un alt incendiu

spot_img

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma coliziunii petrecute duminică, între două elicoptere care interveneau la stingerea unui incendiu din Cabazon, în apropiere de Palm Springs, în sudul statului California. Autorităţile federale încă investigau, luni, cauza evenimentului, relatează Reuters şi AFP.

„Primul elicopter a reuşit să aterizeze în siguranţă. Din păcate, al doilea elicopter s-a prăbuşit şi toţi cei trei ocupanţi au murit”, a declarat David Fulcher, şeful pompierilor din California, într-o conferinţă de presă. Victimele au fost pilotul şi doi pompieri, printre care un căpitan.

Elicopterul prăbuşit lucra alături de alte cinci aparate pentru a combate un incendiu izbucnit duminică într-o clădire, care s-a extins apoi la vegetaţia din jur, relatează news.ro. Fumul se ridica deja de pe aproximativ trei hectare de teren în momentul în care au început să intervină elicopterele, în jurul orei locale 18.00.

Accidentul dintre elicoptere a provocat un alt incendiu, care a fost pus sub control. Autorităţile federale încă investigau luni cauza coliziunii în aer dintre cele două elicoptere.

Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) a precizat într-un comunicat că investighează coliziunea dintre un elicopter Bell 407 şi un elicopter Sikorsky S-64E. Elicopterul Sikorsky a fost cel care a aterizat în siguranţă, în timp ce aeronava Bell s-a prăbuşit la sol.

D.Constantin