15.1 C
București
luni, 20 mai 2024 - 9:51
No menu items!

VIDEO. De Ziua Victoriei, Putin și-a scos la defilare armele nucleare. Discurs amenințător: ”Forțele strategice sunt mereu gata de luptă”

spot_img

Rusia sărbătorește cu mare fast Ziua Victoriei, veșnica sărbătoare în care germanilor li se aduce aminte cine i-a învins pe 9 mai 1945.

Vladimir Putin a decis să scoată la parada inclusiv armele nucleare și îi are alături drept invitați de seamă pe liderii din Cuba, Laos și Guineea Bissau. În Europa, înfrângerea Germaniei naziste este celebrată pe 8 mai, însă Rusia sărbătorește acest eveniment pe 9 mai.

Parada este deschisă oficial începând cu ora 10 cu defilarea unui tanc T-34, emblematicul ”car de luptă” al URSS din al Doilea Război Mondial. Dacă în Moscova vor fi 9.000 de militari scoși în stradă, în restul Rusiei vor încânta publicul aproximativ 50.000 de soldați, dintre cei care au rămas acasă și nu luptă în Ucraina.

Conform Antena 3, prin Piața Roșie din Moscova sunt programate să treacă vehicule blindate moderne, sisteme de rachete Iskander, lansatoare sol-aer S-400, precum și sisteme mobile de rachete balistice intercontinentale Yars, cu o capabilitate nucleară. Mai mult, pentru că se pare că de această dată vremea va permite, mai multe avioane ale aviației ruse vor colora cerul în drapelul național al Rusiei.

Evenimente similare, deși probabil la o scară mai mică, vor avea loc în nu mai puțin de 28 de orașe din Rusia, cum ar fi Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg, Kazan, Nijni Novgorod, Rostov pe Don, Samara, Krasnoiarsk și Celiabinsk. Interesant, Vladimir Putin îi are alături de el pe mai mulți lideri străini, cu toate că nu sunt din țări ale Uniunii Europene.

Discursul lui Vladimir Putin la parada de la Victorie de pe Piața Roșie:

  • A criticat pe cei care distorsionează istoria celui de-al Doilea Război Mondial, sugerând că aceasta servește celor care urmăresc o politică colonială bazată pe ipocrizie și minciuni. A acuzat astfel de persoane că demolează monumentele adevăraților luptători împotriva nazismului, onorând colaboratorii naziști și ștergând memoria sacrificiilor făcute de soldații eliberatori.
  • Putin a subliniat că Rusia va face tot posibilul pentru a preveni un conflict global, dar nu va permite nimănui să amenințe țara. A afirmat că forțele strategice ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite.
  • A declarat că în primii ani ai Marelui Război Patriotic, URSS-ul a luptat singur împotriva nazismului în timp ce restul Europei a colaborat cu Hitler.
  • Putin a recunoscut că Rusia trece printr-o perioadă dificilă și de tranziție, afirmând că viitorul țării depinde de fiecare. A remarcat că în Ziua Victoriei, acest sentiment este resimțit în mod special, oamenii privind cu admirație către generația câștigătoare a celui de-al Doilea Război Mondial pentru inspirație.
  • A declarat că toți participanții la operația specială sunt eroi și că întreaga Rusie îi susține.
  • Putin a încheiat afirmând că Ziua Victoriei unește toate generațiile și că Rusia va continua să avanseze păstrând tradițiile seculare. A exprimat încrederea că împreună, rușii vor asigura un viitor liber și sigur pentru țara lor.
  • După ce a cerut un minut de reculegere, Putin a încheiat cu aceste cuvinte: „Pentru Rusia! Pentru victorie! Ura!”, mii de soldați răspunzând cu trei urale puternice.

D.Constantin