12.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024 - 1:38
No menu items!

VIDEO. Crește numărul morților în urma atentatului de la o școală din Rusia. Putin denunţă un act de terorism ”inuman”

spot_img

Cel puţin 13 persoane au fost ucise – inclusiv şapte copii – într-un atac armat în Şcoala nr. 88 din Ijevsk, în centrul Rusiei, anunţă luni Comisia rusă de anchetă, potrivit căreia atacatorul s-a sinucis, relatează AFP, citată de News.ro.

”Potrivit datelor preliminare, 13 persoane, şase adulţi şi şapte minori, au fost victimele crimei, iar 14 copii şi şapte adulţi au fost răniţi”, anunţă, într-un comunicat, anchetatorii.

Suspectul purta un pulover ”negru cu simbolică nazistă şi o cagulă”, preciează Comitetul.

”Identitatea (suspectului) este pe cale fără să fie stabilită”, precizează el.

Un bilanţ anterior al Comitetului rus de anchetă anunţa nouă morţi, inclusiv cinci copii, şi 20 de răniţi.

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat un act de terorism ”inuman”.

”Preşedintele plânge profund moartea persoanelor şi copiilor din această şcoală în care s-a comis un atentat terorist”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Anchetatorii au publicat o înregistrare video în care apare corpul bărbatului, lungit pe jos, cu capul într-o baltă de sânge şi purtând un pulover cu o svastică roşie.

Guvernatorul regiunii, Aleksandr Brecealov, a anunţat, la rândul său, că ”există victime şi răniţi în rândul copiilor”, vizibil emoţionat, într-o înregistrare video postată pe Telegram. El a făcut aceste declaraţii în faţa Şcolii nr. 88 din Ijevsk, unde a avut loc atacul armat. În spatele său se vede personal medical intrând în fugă în clădire.

”O persoană neidentificată a intrat în şcoală” şi ”l-a ucis pe paznic”, după care a deschis focul în instituţie asupra copiilor, a declarat el.

”Evacuarea s-a terminat”, iar ”tot perimetru este încercuit”, a anunţat Aleksandr Brecealov în această înregistrare video, precizând că Garda Naţională rusă, Serviciul rus de Securitate (FSB) şi ”autorităţile însărcinate cu ancheta” se aflau la faţa locului.

Ministerul rus de Interne a anunţat anterior că ”poliţia a primit un mesaj cu privire la un atac armat în Şcoala nr. 88 din Ijevsk”. ”Poliţişti s-au dus imediat la faţa locului”, anunţa ministerul. Suspectul ”purta un tricou negru cu somboluri naziste şi o  cagulă”, preciza ministerul.

Atacul armat de luni intervine într-o atmosferă tensionată în numeroase regiuni din Rusia, pe fondul mobilizării militare a sute de mii de rezervişti pentru a lupta în Războiul rus din Ucraina.

R. Dan