34.7 C
București
duminică, 1 august 2021 - 14:51

VIDEO Bărbat bătut cu sălbăticie într-o parcare. Agresorii au fost prinși de jandarmi cu ajutorul locatarilor

spot_img

Trei bărbați au bătut crunt un tânăr într-o parcare din Brașov. L-au lovit din toate părțile cu pumnii și cu picioarele, în timp ce omul era căzut la pământ. Mai mulți locatari au filmat incidentul și au cerut ajutor la 112.

Cei trei agresori nu au știut că tot timpul au fost filmați de către locatarii din zonă, alertați de strigătele omului bătut. Au reușit să iasă din parcare, însă o mașină de jandarmi care a sosit la fața locului după apelul martorilor la 112, le-a tăiat calea agresorilor și i-a luat la întrebări.

La fața locului au ajuns și o parte dintre locatarii care au privit scenele din balcoane și au povestit oamenilor legii cele petrecute.

Victima, un tânăr de 23 de ani, a primit asitență medicală la fața locului, iar agresorii au fost conduși la secția de poliție.

“Jandarmii au intervenit şi au reţinut agresorii, concomitent cu acordarea primului ajutor victimei.
Aceasta are 23 de ani, nu prezenta leziuni care să-i pună viaţa în pericol, era conştientă şi a însoţit echipajul de jandarmeriei la sediul secţiei de poliţie, pentru a depune plângere.
Mulţumim pe această cale localnicului care a observat de la balcon agresiunea şi a pus la dispoziţia jandarmilor filmarea incidentului.
Agresorii se află în custodia poliţiei, care efectuează cercetări în acest caz”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Brașov.