15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:31
No menu items!

VIDEO. Autostrada Moldovei prinde contur. S-au turnat primii kilometri de asfalt pe A7, finanțată prin PNRR

spot_img

Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu au fost prezenți, joi, la șantierul joncțiunii loturilor 2 și 3 ale sectorului Buzău–Focșani al Autostrăzii A7, unde s-au turnat primii kilometri de asfalt.

“În sfârșit, după 30 de ani de promisiuni, Moldova va avea autostradă. Mă bucur că este un constructor român care a dovedit încă o dată că imposibilul se poate”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Astăzi au fost așternuți primii kilometri de asfalt, la aproape 2 luni de la începerea lucrărilor.

„Evoluție spectaculoasă a șantierului Autostrăzii Buzău- Focșani (82,4 km) la aproape 2 luni de la începerea lucrărilor! Au fost așternuți astăzi primii 3 kilometri de asfalt, un sector care asigură joncțiunea între Tronsoanele 2 și 3 ale acestei autostrăzi”, a transmis și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după vizita la șantierul joncțiunii loturilor 2 și 3 ale sectorului Buzău–Focșani al Autostrăzii A7. 

Ministrul Transporturilor a declarat, joi, în cadrul vizitei efectuate pe Autostrăzii A7, în judeţul Buzău, că are convingerea că termenele asumate vor fi devansate, dat fiind ritmul alert de lucru.

„Sunt extrem de bucuros că ceea ce părea anul trecut un SF, iată că prinde contur şi astăzi se toarnă primii 3 km de asfalt – pregătiţi sunt 14, restul vor fi turnaţi în următoarele zile – pe autostrada Moldovei. E un semnal important, lucrurile merg foarte bine pe aceste şantiere. Acest constructor român este mobilizat exemplar, acest lucru se vede. Ordinele de începere au fost acum câteva luni pe aceste tronsoane şi iată că s-a ajuns la faza în care se toarnă asfalt. Lucrurile stau bine şi pe celelalte tronsoane, până la Focşani. Chiar în zona Focşaniului, pe acel lot 4, lucrurile stau şi mai bine, suntem undeva cu un progres de 30-40 la sută, ceea ce este incredibil pentru perioada de când au fost pornite aceste lucrări. Mi-aş dori să fie un exemplu aceste şantiere şi pentru alţi constructori din România, pentru că se arată că se poate”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Ministrul s-a arătat mulţumit de ritmul în care se lucrează, arătându-se convins că termenele asumate vor fi devansate.

„Atâta timp cât acest constructor, conform licitaţiilor, a câştigat de la Buzău până la Paşcani – e un singur constructor, un constructor român, care face treabă, am convingerea că termenele asumate vor fi devansate la ritmul la care se lucrează”, a mai spus Grindeanu.

                                                                                                                   Adina Silav