18.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 11:47
No menu items!

VIDEO. Andrei, băiatul de 13 ani mort în Austria, condus pe ultimul drum. Imagini emoționante de la înmormântare

spot_img

Andrei, elevul de 13 ani din Pucioasa care a a căzut de la etajul trei al unui hotel din Viena, acolo unde era într-o excursie să viziteze târgul de Crăciun, a fost condus duminică pe ultimul drum de familia îndurerată, dar și de prietenii și colegii, aflați în stare de șoc.

Trupul neînsuflețit al copilului a fost adus în țară vineri, pe 8 decembrie, iar înmormântarea, la care au participat, multe persoane a avut loc astăzi, în Pucioasa.

Circumstanțele în care acesta și-a pierdut viața sunt încă neclare. Polițiștii din Viena au deschis dosar de moarte suspectă.

Părinții copilului acuză că, pe lângă faptul că Andrei nu a fost supravegheat, profesoara de engleza și soțul acesteia, cei care au organizat excursia, nici măcar nu i-au anunțat ca fiul lor a murit, ba chiar și-au continuat liniștiți deplasarea în Austria.

După întoarcerea în țară, profesoara și-a luat concediu medical și nu s-a mai prezentat la ore. Ea urmează să fie audiată de polițiștii români care vor să afle în ce condiții a fost organizată excursia și cine era responsabil să supravegheze elevii.

D.Constantin