15.6 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 1:09
No menu items!

VIDEO. Alertă de incendiu la spitalul de copii din Timișoara. Zeci de micuți, evacuați în miez de noapte împreună cu mamele lor

spot_img

A fost alertă de incendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu Timişoara. A fost activat Planul de Roșu de intervenție, după ce un fum gros a invadat două etaje ale clădirii. Din spital au fost evacuați 42 de copii şi părinții lor.

Fumul a fost observat după miezul nopții la primul etaj al clădirii.

Incidentul a fost anunțat la 112, iar autoritățile au declanșat Planul Roșu de intervenție.

La fața locului au fost trimise cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă ASAS, câte două autoscări S42 şi ambulanţe SMURD B, o ambulanţă SMURD tip C, două autospeciale de transport personal şi victime multiple din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Timişoara, doi ofiţeri şi 20 de subofiţeri. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că a fost activat Planul Roşu de intervenţie, deoarece existau degajări mari de fum.

Potrivit autorităților, 42 de copii și 41 de adulți au fost evacuați. Cei mai mulți dintre pacienții evacuați au fost transferați la alte unități medicale. Nu au fost persoane rănite în urma incidentului.

Pompierii au stabilit că fumul gros a fost provocat de un scurt circuit la echipamentele electrice. Pericolul a fost îndepărtat, iar clădirea a fost ventilată cu ajutorul echipamentelor ISU.

                                                                                                                    Adina Silav

SURSA FOTO:opiniatimisoarei.ro