20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 16:28
No menu items!

VIDEO. 125 de blocuri din București, fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii

spot_img

Aproximativ 125 de blocuri din Sectorul 3 al Bucureștiului vor rămâne fără apă caldă și căldură în următoarele zilei, după o avarie produsă la Magistrala II Sud. Avaria s-a produs în această dimineață în zona stadionului Olimpia, la o conductă care are o vechime de aproape 50 de ani.

Compania Termoenergetica a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că au fost deja începute în regim de urgență manevrele de închidere, de golire a conductei, cele de aerisire și ulterior vor fi realizate sudurile pentru reparația avariei.

Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură va fi sistată până în data de 14 decembrie 2023, ora 23.30.

De asemenea, vor funcționa deficitar, până la finalizarea lucrărilor de reparație a avariei, punctele termice care alimentează cartierul Colentina (strada Doamna Ghica, Bulevardul Iancului, Șoseaua Mihai Bravu, străzile Mașina de Pâine, Oteșani, Petricani) din Sectorul 2 al Capitalei.

Totodată, a fost sistată complet furnizarea agentului termic din centrală timp de opt ore în zonele Ștefan cel Mare, Bulevardul Lacul Tei și strada Județului din Sectorul 2, Bulevardele Banu Manta, Nicolae Titulescu, Alexandru Ioan-Cuza, Ion Mihalache, Calea Plevnei, Piața Gării de Nord, cartierul Aviatiei, Calea Dorobanți din Sectorul 1, Calea 13 Septembrie, Șoseaua Panduri și Bulevardul Libertății din Sectorul 5, precum și cartierele Drumul Taberei, Bulevardele Doina Cornea, Iuliu Maniu și complexul studențesc Grozăvești din Sectorul 6 al Capitalei, pentru lucrările de remediere a unei fisuri produse pe o conductă de termoficare din incinta centralei CET Grozăvești.

                                                                                                          Adina Bucur Silav