7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:26
No menu items!

Videanu îl apără pe Diaconescu în cazul Oltchim

spot_img

videanu

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a afirmat, luni, că doar Guvernul Ponta este vinovat pentru privatizarea Oltchim, nu Dan Diaconescu, precizând că acesta nu urmărește să câștige capital electoral.

„Nu cunosc condiţiile ofertei domnului Dan Diaconescu. Nu sunt publice. Eu nici nu-l acuz. Omul nu are din punctul meu de vedere nicio vină. El s-a raportat probabil la un caiet de sarcini. Atât timp cât a acceptat oferta, înseamnă că el a răspuns unui caiet de sarcini. Cel care este vinovat este cel care a întocmit strategia, cel care a aprobat strategia, şi anume Guvernul României şi cel care a făcut caietul de sarcini”, a precizat Videanu.

În opinia lui Videanu, „prin incompetenţă” guvernul Ponta „nu a făcut nimic altceva decât să pună pe butuci Oltchim”. „Nu cei ce au ofertat sunt vinovaţi, ci mascarada pe care a făcut-o Guvernul României”, a spus liderul PDL.

El a subliniat că Guvernul Ponta este „responsabil în ansamblu”, pentru că privatizarea este aprobată de Executiv prin memorandum, iar caietul de sarcini trebuie întocmit de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie. „Uitaţi-vă la toată această bătaie de joc în procesul de privatizare, plecând de la aprobarea şi modificarea condiţiei de licitaţie cu cinci zile înainte de depunerea ofertelor, ceea ce este fără precedent în istoria post-decembristă a României, până la întocmirea caietelor de sarcini fără verificarea bonităţilor”, a afirmat Videanu.