10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 22:31
No menu items!

Victor Ponta, lângă Traian Băsescu, la prima sa ședință a CSAT. UPDATE

spot_img

Ponta Basescu

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării vor discuta în ședința de joi, prima la care participă premierul Victor Ponta, despre strategia pentru refacerea credibilității României și demersurile privind inițierea programului Avion Multirol al Forțelor Aeriene.

Potrivit Administrației Prezidențiale, agenda de discuții mai cuprinde starea Armatei României, evaluările privind ameninţările la adresa securităţii naţionale, procedurile pentru aplicarea prevederilor Art. 46, Alin. (9), din Legea Concurenţei nr. 21/1996 cu modificările şi completările ulterioare, proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru implementarea acesteia, precum și vulnerabilităţile de securitate identificate în contextul atentatului de la Burgas (Bulgaria).

Ministrul apărării, Corneliu Dobrițoiu, a declarat săptămâna trecută că România ar putea achiziţiona mai multe avioane F16 la mâna a doua, din Portugalia. ”O să ieşim cu o propunere de decizie la nivelul CSAT, suntem în concurenţă cu bulgarii, referitor la achiziţii, România va respecta absolut toate directivele UE la acest capitol, la literă”, a precizat Dobriţoiu.

Este prima ședință a CSAT la care participă premierul Victor Ponta, care astfel va sta la aceeași masă cu președintele Traian Băsescu, după tensiunile create de referendumul pentru demiterea șefului statului.

UPDATE

Maşina premierului însoţită de escortă a sosit la Palatul Cotroceni, pentru a participa la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) la aproximativ cinci minute dupa ora 11.00.

FOTO presidency.ro