11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 7:04
No menu items!

Victor Ponta explică de ce nu contrasemnează decorațiile date de Traian Băsescu unor șefi ai ICR

spot_img

Ponta_Basescu

Premierul Victor Ponta a explicat de ce a refuzat sa semneze decretele de decorare a conducerii Institutului Cultural Român (ICR), motiv pentru care președintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituțională.

Am două rezerve, prima că conducerea de atunci a ICR a folosit în mod greşit fonduri publice – o spune Curtea de Conturi, nu o spun eu. Să îi decorăm pe cei care au deturnat fonduri mi se pare greşit. Apoi să îi decorăm pe cei care au exprimat idei fasciste – Mihăeşti e un fascist bătrân. Nu credeam că mai există neo-naziști în Europa, dar iată că există. Eu nu pot să contrasemnez decorarea unor persoane care exprimă poziţii contra României! Să îi decoreze Băsescu, dar nu cu semnătura mea

Victor Ponta
prim-ministru

ICR a fost în subordinea Administrației Prezidențiale, dar din 2012, institutul a fost trecut în subordinea Senatului.

Valeriu Motoc