Victor Hănescu a ajuns pe locul 134 în ATP

Fără să fi disputat vreun meci în acest an, tenismenul român a coborât două locuri în acest clasament față de săptămâna trecută

victor.hanescu

Tenismanul român Victor Hănescu, fără vreun meci disputat în 2015, ajuns pe locul 134 în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), dat publicității luni, după ce a coborât două poziții față de săptămâna trecută.

Adrian Ungur a urcat un loc și se află pe 154, iar Marius Copil, care a acces în premieră în cariera sa pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, staționează pe locul 194.

În Top 10 nu s-a înregistrat nicio schimbare, cu Novak Djokovic lider, urmat de Roger Federer și Rafael Nadal.

La dublu, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer staționează pe locul 16, deși au jucat finala la Sydney, în timp ce Florin Mergea (finalist la Auckland) se află în continuare pe 24, însă partenerul său de dublu, Dominic Inglot, a urcat patru locuri, până pe 45.

Clasamentul ATP la simplu

1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 11.405 puncte
2 (2). Roger Federer (Elveția) 9.875
3 (3). Rafael Nadal (Spania) 6.585
4 (4). Stanislas Wawrinka (Elveția) 5.370
5 (5). Kei Nishikori (Japonia) 5.025
6 (6). Andy Murray (Marea Britanie) 4.675
7 (7). Tomas Berdych (Cehia) 4.660
8 (8). Milos Raonic (Canada) 4.575
9 (9). Marin Cilic (Croația) 4.150
10 (10). David Ferrer (Spania) 4.145
………………………………………………
134 (132). Victor Hănescu 416 puncte
154 (155). Adrian Ungur 336
194 (194). Marius Copil 254
322 (317). Victor Crivoi 149
479 (478). Petru-Alexandru Luncanu 77 puncte

NICIUN COMENTARIU