Victor Babiuc, eliberat condiționat

victor_babiuc(1)

Fostul ministru al apărării, Victor Babiuc, a fost eliberat condiționat, vineri, printr-o decizie definitivă a Tribunalului Dâmbovița.

Victor Babiuc a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri dintre George Becali și MApN, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată. El a fost eliberat condiționat în decembrie anul trecut, după ce a executat opt luni de detenție, însă decizia a fost contestată de procurori.

Conform rechizitoriului DNA, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roșia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafața totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 ha teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecință prejudicierea statului român cu suma totală de aproximativ 900.000 de dolari.

Potrivit DNA, Dumitru Cioflină și Victor Babiuc, uzând de prerogativele funcțiilor de conducere pe care le dețineau în cadrul MApN, au aprobat schimburile de terenuri dintre Armată și George Becali cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează proprietatea publică și circulația juridică a terenurilor, în defavoarea statului.

“Cei doi inculpați au făcut demersuri pentru grăbirea finalizării schimbului, în condițiile în care instituții ale statului și funcționari din cadrul MApN implicați atrăgeau atenția cu privire la diferența de valoare dintre terenurile ce fac obiectul schimbului și lipsa utilității terenului de la Ștefăneștii de Jos pentru minister. Pentru a da o aparență de legitimitate acestor schimburi, cei doi inculpați au inclus în Planul de apărare a țării pentru perioada 1997-2000 construirea unui punct de comandă nou la Ștefăneștii de Jos”, arătau procurorii anticorupție.

R.D.

NICIUN COMENTARIU