14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 10:32
No menu items!

Viceprimarul sectorului 6 Alexandru Gâdiuță, acuzat de fals în declarații

spot_img

Viceprimarul sectorului 6 Alexandru Gâdiuță este suspectat de fals în declarația de avere, iar cea care l-a dat de gol ar fi chiar soția acestuia, dezvăluie psnews.ro.

Potrivit psnews.ro, viceprimarul Gâdiuță a precizat în toate declarațiile de avere din ultimii ani, inclusiv în cea depusă pe 11 iunie anul acesta, că nu deține nici casă, nici mașină, iar la capitolul „venituri” dobândite de soție nu a înscris nimic, ca și cum nu ar fi căsătorit.

Tot ce a declarat tânărul politician sunt niște venituri modice și o serie de tranzacții financiare bizare, arată jurnaliștii psnews.ro. Conform acestora, Alexandru Gâdiuță a fost împrumutat în 2016, pe o perioadă de doi ani, cu 130.000 de lei, de patronii companiei Bitdefender, milionarii Măriuca și Florin Talpeș. A depus banii într-un cont, iar până la data de 14 iunie 2018 i-a returnat, după cum rezultă din declarația de avere depusă în anul respectiv.

Viceprimarul declară, însă, că are o fetiță care încasează alocația de stat. 

Viceprimarul ar fi, de fapt, contrazis chiar de mama copilului său. Oana Mateescu, și ea angajată a unei instituții de stat, susține – în declarația de avere depusă în 2020 – că soțul ei se numește Alexandru Valeriu Gâdiuță, este membru USR și a încasat venituri de la Consiliul General al Primăriei Capitalei. Mai mult, Oana Mateescu declară și ea că are o fetiță care încasează alocația de stat.

„Un alt amănunt extrem de important este acela că Oana Mateescu este membru fondator al Asociației pentru Natură și Protejarea Mediului – ONG care a deschis mai multe procese împotriva unor instituții publice, inclusiv împotriva Primăriei Capitalei, condusă de prietenul soțului ei, edilul Nicușor Dan”, mai arată psnews.ro. 

Raluca Dan