9.4 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024 - 3:02
No menu items!

Viceprimarul PNL al Capitalei, Stelian Bujduveanu, ne anunță ce ne pregătește: „Parchezi doar dacă plătești”

spot_img

Viceprimarul Capitalei, liberalul Stelian Bujduveanu, a anunțat aprobarea unui plan de investiții pentru modernizarea sistemului de administrare al parcărilor, astfel că toate locurile de parcare vor fi marcate și contra cost, digitalizat. Toate mașinile parcate pe trotuare vor fi blocate. Primăria Capitalei ar urma să obțină 1 milion de lei pe zi din încasări.

Stelian Bujduveanu a scris pe Facebook că noul plan de investiții a fost aprobat, vineri după-amiază, „aproape unanim de colegii consilieri generali, indiferent de culoarea lor politică”.

Planul de investiții presupune:

  • Marcaje pentru parcări existente și crearea de altele noi
  • Digitalizarea locurilor de parcare. Procesul va începe din această lună.
  • Blocarea accesului autovehiculelor pe trotuare.
  • În parcări publice, doar prin acces controlat: fie prin sisteme cu bariere, fie prin sisteme de monitorizare video.
  • Parchezi doar dacă plătești!

”Creăm condiții de parcare, instituim reguli clare pentru utilizarea acestora și creștem veniturile pentru oraș. Locuri de parcare pentru toată lumea, fără pile și relații, fără ecusoane, fără ”atenții” pentru personalul care monitorizează parcarea. Aducem un milion de lei pe zi în buget, bani la dispoziția Primăriei Capitalei pentru programe de refacere și întreținere a infrastructurii rutiere, precum și pentru optimizarea condițiilor de transport public din oraș”, a mai scris Bujduveanu.

M. Nedelcu