vineri, 23 octombrie 2020 - 1:53

Vicepremierul Liviu Dragnea ridică problema necesității ca USL să mai funcționeze în continuare

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

Vicepremierul Liviu Dragnea îi acuză pe partenerii liberali că blochează toate proiectele USL, inclusiv regionalizarea. Dragnea, care este și președinte executiv al PSD, a amenințat că, dacă PNL nu își respectă promisiunile, alianța aflată la guvernare nu se mai justifică.

Dragnea nu susţine iniţiativa PNL de modificare a legii administraţiei locale şi consideră că trebuie o discuţie cu PNL cât mai curând pentru ca lucrurile să fie tranşate cât mai rapid, dacă se merge mai departe cu „acest USL”.

Poate să fie o iniţiativă, noi nu o susţinem în niciun fel. O să discutăm în Parlament, din moment ce nu s-a discutat în USL când s-a depus, discutăm în Parlament şi tranşăm în Parlament. Nu putem continua aşa, această ţară nu poate fi guvernată în acest mod. Un grup de parlamentari depune un proiect de modificare a unei legi importante. (…) Aceste lucruri trebuie tranşate foarte rapid. Suntem în stare să mergem mai departe cu acest USL şi să urmărim obiectivele stabilite politic în programul USL pe care le-am prezentat în 2011, pentru programul de guvernare asumat de noi cu bună credinţă, bine, dacă nu putem, trebuie să hotărâm, să nu păcălim populaţia

Liviu Dragnea
vicepremier

În opinia liderului PSD, lucrurile trebuie lămurite „într-o discuţie foarte calm”, care trebuie să aibă loc cât mai curând.

E vorba de onoare, dacă noi am câştigat pe baza acestei încrederi generate de aceste proiecte şi noi nu le ducem la capăt, avem în continuare o mare problemă. (…) Chiar nu mai merge, după atâtea cicluri electorale în care românii au fost minţiţi, eu nu mai vreau să particip la o mare minciună. Dacă avem putere politică şi onoarea să ducem la capăt ceea ce am hotărât împreună, eu voi fi în continuare acelaşi susţinător şi soldat al USL, dacă nu, nu

Liviu Dragnea
vicepremier

Liberalii vor, prin modificarea legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, revenirea la sistemul de vot în două tururi pentru primari şi la alegerea şefului Consiliului Judeţean în mod indirect, de către consilieri. În acest sens, 63 de senatori şi deputaţi PNL au depus în 18 septembrie un proiect de modificare a legii administraţiei publice locale. Iniţiatorii propun revenirea la sistemul alegerii primarilor în două tururi de scrutin, dacă niciunul dintre candidaţi nu obţine 50% plus unu din voturi, dar şi la sistemul alegerii preşedinţilor consiliilor judeţene prin vot indirect de către consilierii judeţeni.

De asemenea, se introduce prevederea protrivit căreia „alegerile pentru consilieri şi pentru primari sunt valabile, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot”.

Liberalii intenționează să discute în cadrul USL despre aceste modificări inițiate de fostul secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Victor Paul Dobre.

Valeriu Motoc

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...