9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 3:20
No menu items!

Vicepreședintele Senatului, Marius Obreja, îi propune lui Antonescu să îi ia locul

spot_img

Liberalul Marius Obreja declară că îi va propune președintelui interimar al PNL, Crin Antonescu, să preia funcția deținută de el, aceea de vicepreședinte al Senatului

marius obreja

Vicepreşedintele Senatului, liberalul Marius Obreja, a declarat că îi va propune președintelui interimar al PNL Crin Antonescu, care a anunțat, sâmbătă, că nu va mai candida la alegerile prezidențiale, să îi ia locul.

În Biroul Politic de luni o să fac public că în grupul senatorial al PNL voi iniţia procedura de vot prin care Crin Antonescu să preia demnitatea pe care o deţin eu, şi anume de vicepreşedinte al Senatului„, a declarat Obreja, citat de Mediafax.

Potrivit vicepreședintelui Senatului, „totul depinde de decizia lui Crin Antonescu”.

Senatorul liberal Marius Lucian Obreja a fost ales în martie, de plenul Senatului, vicepreşedinte al acestei Camere, în urma demisiei din această funcţie a senatorului democrat-liberal Florin Constantinescu.

Președintele interimar al PNL, Crin Antonescu, a anunțat, sâmbătă, că nu va mai candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an și că pune capăt și interimatului pe care îl are la conducerea partidului.

 D.M.