15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:29
No menu items!

Vești proaste pentru cei care nu își declară veniturile din chirii. Ce le pregătește statul

spot_img

Ca urmare a faptului că tot mai mulți proprietari de locuințe nu își declară veniturile din chirii, autoritățile au decis modificarea legislației în acest sens. Începând de anul viitor, înscrierea contractului de închiriere la Administrația Fiscală devine obligatorie, așa cum a fost și înainte de 2018, an în care o măsură similară a fost eliminată.

Mai mult decât atât, impozitul pentru declararea veniturilor va crește cu 67%.

Măsura vine în contextul în care, în primele nouă luni ale acestui an, au fost înregistrate cu 25% mai puține contracte de închiriere, potrivit ANAF. Şi un studiu realizat de o agenție imobiliară arată că 34% dintre persoanele care stau în chirie nu au contract ȋnregistrat la Administrația Financiară, ȋn timp ce 31% dintre chiriași nu știu dacă proprietarul a declarat sau nu documentul, arată Știrile ProTV.

În prezent, înscrierea contractului de închiriere la ANAF este opțională, însă proprietarii sunt obligați să-şi declare veniturile din chirii în termen de 30 de zile de la semnarea acordului între părți. Totuși, experții recomandă depunerea contractului la Administrația Finaciară. În cazul în care între proprietar și chiriaș apar neînțelegeri sau cel din urmă nu plătește, prejudiciul poate fi recuperat mult mai repede, mai arată sursa citată.

Potrivit modificărilor pregătite de către autorități, un proprietar care încasează lunar 300 de euro de la un chiriaș în baza unui contract valabil un an, va plăti de anul viitor 1.782 de lei impozit, cu peste 700 de lei mai mult față de valoarea actuală, de 1.069 de lei.

Este important de reținut că impozitul majorat se va calcula doar la contractele semnate de la 1 ianuarie 2023. Noile modificări nu îi încurajează însă pe proprietari să intre în legalitate, sunt de părere specialiștii.

                                                                                                                 Adina Silav