10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 9:44
No menu items!

Vestea primită de ministrul apărării de la DNA

spot_img

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au clasat dosarul în care erau cercetați și au fost audiați recent preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, şi ministrul apărării, Adrian Ţuţuianu.

Dosarul în care cei doi au fost audiaţi ca martori viza modernizarea unui drum în judeţul Dâmboviţa.

Cei doi au fost audiați, în 19 iunie, în calitate de martori, chiar cu o zi înainte ca Laura Codruța Kovesi să fie așteptată la Comisia parlamentară specială pentru anchetarea alegerilor din 2009, al cărei președinte era Adrian Țuțuianu.

„Este vorba despre fapte ale altora, nu cunosc conținutul dosarelor. Am spus ce am avut de spus, am consemnat într-o declarație de o pagină și jumătate (…) Nu știu, chiar nu știu cine este vizat (…) Formularea generică pe citația trimisă mie este martor într-un dosar cu fapte de corupție. Am fost întrebat de două firme și de o anumită lucrare publică, care nu era a Consiliului Județean. La vremea respectivă eu eram președinte al Consiliului Județean (Dâmbovița – n.r.). Lucrarea era pe un drum național, în județul Dâmbovița”, declara Adrian Țuțuianu, în 19 iunie, la ieșirea din sediul DNA.

Andrei Tudor