18 C
București
duminică, 12 mai 2024 - 19:54
No menu items!

Veste proastă pentru mame! Concediul pentru creșterea copilului s-ar putea scurta

spot_img

România este în plin proces de aderare la OCDE, iar una dintre reformele cerute de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este scurtarea concediului pentru creșterea copilului.

Astfel, mamele s-ar putea să primească o veste proastă întrucât concediul pentru creșterea copilului s-ar putea scurta odată cu aderarea României la OCDE.

Ministrul Muncii susține că această propunere se va analiza, dar, din punctul său de vedere, nu ar trebui scurtată perioada de 2 ani, iar părinții vor lua singuri decizia dacă ar dori să revină mai devreme la muncă.

”Opinia mea, și ca ministru, și ca femeie, este faptul că este important ca această perioadă să rămână așa și că această perioadă și opțiunea pentru această perioadă să fie a mamei, dacă rămâne cu copilul până la vârsta de doi ani sau dacă se întoarce mai devreme. OCDE a venit cu o recomandare, obligația noastră este să o analizăm”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu în exclusivitate la Antena 3 CNN.

În ceea ce privește eventuale facilități sau stimulente pentru mamele care vor să se întoarcă mai devreme în câmpul muncii, ministrul susține că trebuie făcută o analiză.

”Propunerile pot fi benefice pentru societatea românească și Ministerul Muncii întotdeauna va susține astfel de propuneri.

Planul trebuie însă să includă mai mulți dintre actorii guvernamentali, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Familiei, Egalității de șanse și Tineretului, dar și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, a concluzionat Ministrul Muncii la Antena 3 CNN.

D.Constantin