20 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 12:30
No menu items!

Veste bună pentru șoferi. Polițiștii, obligați să reducă din viteza indicată de radar

spot_img

Marja de eroare în cazul radarului a fost stabilită la 10 kilometri pe oră, respectiv 10% din viteza de peste 100 de kilometri la oră, printr-un proiect de lege care amendează legislația rutieră.

În cazul depășirii vitezei legale constatate prin radar, polițistul ar putea fi obligat să aplice în favoarea șoferului contravenient două marje de eroare, de 10 km/h, până la viteze de 100 km/h inclusiv, respectiv o marjă de 10%, la viteze de peste 100 km/h, conform unui amendament adus legislației.

În prezent, legislația privind măsurarea vitezei cu cinemometrul nu conferă precizia necesară elaborării și aplicării normelor juridice.

„Acest fapt a condus atât la încărcarea la un nivel fără precedent a instanțelor de judecată cu soluționarea contestațiilor conducătorilor auto sancționati contravențional pentru depășirea vitezei, cât li la o practică judiciară diferită. Practica judiciară este diferită în sensul în care, prin hotărârile pronunțate, unele instanțe de judecată au recunoscut existența marjelor de eroare ale cinemometrelor, iar altele nu au recunoscut existența acestora, ceea ce a condus în mod evident la discriminarea conducătorilor auto mai sus mentionați”, arată autorii amendamentului în expunerea de motive.

Pentru a intra în vigoare, modificarea trebuie adoptată de Parlament și promulgată de șeful statului.

                                                                                                   Adina Bucur Silav