10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 21:32
No menu items!

Venituri-șoc la CSM: între 5.700 și 10.400 de euro pe lună. Predoiu le acordă creșteri de 20 la sută și celor mai bogați magistrați

spot_img

Magistrații – membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu sunt doar cei mai bogați magistrați, ci printre cei mai bogați angajați ai statului, cu venituri lunare, care includ, an de an, diverse drepturi restante câștigate în instanțe.

Potrivit celor mai recente declarații de avere, depuse în vara anului trecut, veniturile încasate de membrii CSM care sunt și magistrați variază de la peste 5.700 de euro pe lună la peste 10.400 de euro pe lună.

Iar în penultima zi a anului trecut, pe 30 decembrie, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a semnat un ordin prin care crește salariile judecătorilor și procurorilor și, implicit, pensiile speciale ale acestora, cu aproximativ 20%. Ordinul vizează, mai exact, creșterea Valoarii Sectoriale de Referinţă (VSR) în funcție de care se calculează salariul magistraților, de la 465 de lei la 605 lei.

Cu 20 la sută vor crește și salariile membrilor CSM care nu ratează nicio ocazie de a da în judecată statul pentru orice leu care li se pare că li se cuvine. Și, evident, câștigă întotdeauna procesele. Spre exemplu, în primăvara anului trecut, 11 din cei 14 membri-magistrați ai CSM, și-au dat în judecată instituția și au cerut „recunoașterea și plata drepturilor salariale cu includerea unui spor la salariul de bază de 25%, corespunzător nivelului maxim de secretizare (SSID) pe care îl dețin”.

Predoiu nu a făcut nimic pentru a opri valul de procese

Ministrul Cătălin Predoiu și-a motivat acum noul ordin, care le aduce noi creșteri salariale magistraților, prin faptul că nu a avut de ales și că nu a făcut decât să pună în aplicare decizii definitive judecătorești, altfel fiind pasibil de răspundere în fața legii.

Salariile şi pensiile în plată sunt stabilite prin legi adoptate succesiv în ultimii 10 ani. Din păcate, aceste legi sunt necorelate şi au dat naştere la numeroase litigii între salariaţi din multe familii ocupaţionale şi Guvern, inclusiv în domeniul Justiţiei. Consecinţa acestor necorelări a fost apariţia a sute de decizii definitive pronunţate instanţe, inclusiv de ÎCCJ, care au impus cu obligativitatea interpretării definitive aplicarea unui coeficient salarial în întreaga familie ocupaţională Justiţie. Inclusiv CCR a fost sesizată şi s-a pronunţat în acest sens. MJ nu poate ignora aplicarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care i se adresează obligatoriu. Neaplicarea cu bună ştiinţă a unei astfel de hotărâri ar fi pedepsită de lege”, spune Predoiu care uită că este la al patrulea mandat de ministru al Justiției, perioadă în care ar fi putut face schimbări și ar fi putut corela normele la care se referă acum, astfel încât să evite situațiile în fața cărora se arată acum neputincios.

Mai ales că se pare că a găsit soluția: o lege a salarizării unitare în sistemul judiciar. Al cărei inițiator ar trebui să fie Ministerul Justiției, iar avizator CSM.

Iată ce venituri încasează, însă, potrivit celor mai recente declarații de avere, membrii CSM, care sunt și magistrați:

  1. Judecător Corina-Alina Corbu, membru de drept al CSM în calitate de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție – 619.047 lei (125.181 de euro), adică, aproximativ 10.430 de euro pe lună, reprezentând venituri încasate într-un an, inclusiv drepturi salariale recuperate în instanță și indemnizația de la CSM.
  2. Judecător Simona – Camelia Marcu, membru ales – 584.110 lei (peste 118.100 de euro), venituri încasate într-un an, adică, peste 9.800 de euro pe lună, reprezentând salariu / indemnizație ca membru ales al CSM și o diferență rezultată din recalcularea drepturilor salariale, încasată de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru 2019.
  3. Judecător Nicoleta Margareta Țînț, membru ales al Consiliului550.851 de lei (aproape 111.400 de euro), venituri încasate într-un an de la CSM și drepturi restante și diferențe salariale de la Curtea de Apel Brașov, adică, aproape 9.300 de euro pe lună.
  4. Procuror Codruț Olaru – membru ales – 550.602 lei (111.340 de euro), venituri încasate într-un an de la CSM și de la Parchetul General și Secția Parchetelor Militare, adică peste 9.270 de euro pe lună. La acestea se adaugă salariul din activitatea didactică de la Universitatea Titu Maiorescu, de 29.485 de lei (aproape 6.000 de euro) pe an.
  5. Judecător Bogdan Mihai Mateescu, președinte interimar al Consiliului: 548.986 (peste 111.000 euro) de lei pe an, reprezentând indemnizație de membru CSM, recalculări salariale anterioare, diurnă deplasări interne și detașare, recalculare drepturi salariale restante de la Tribunalul Vâlcea, chirie și transport, decontate de CSM. Așadar, judecătorul Mateescu a încasat, în 2021, 9.251 de euro pe lună.
  6. Procuror Mihai – Cristian Ban, membru ales – 521.946 lei (peste 105.000 de euro), adică, aproximativ 8.700 de euro lunar, reprezentând veniturile încasate de la CSM și ca drepturi restante de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
  7. Procuror Nicolae Andrei Solom – membru ales al CSM – 513.064 lei (adică, 103.794 euro), venituri încasate de la CSM și ca restanțe salariale și de alte drepturi, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București înr-un an, adică, peste 8.600 de euro pe lună.
  8. Judecător Andrea Annamaria Chiș, membru ales – 511.859 lei (aprox. 103.506 euro), adică peste 8.600 de euro pe lună, venituri încasate doar de la CSM și ca drepturi salariale de la Curtea de Apel Cluj. La acestea se adaugă și salariul de profesor la Facultatea de Drept a UBB – Cluj, totalizând 38.918 lei (aprox. 7.800 euro) pe an.
  9. 9. Procuror Florin Deac, vicepreședinte CSM– 482.971 lei (peste 97.600 de euro) pe an, adică, peste 8.100 de euro pe lună. De menționat că, deși nu declară că ar avea o locuință în București, procurorul Florin Deac nu menționează în declarația sa de avere dacă a beneficiat sau nu, în ultimul an, de decontarea chiriei sau a transportului de către CSM.
  10. Judecător Lia Savonea – membru ales al CSM – 479.885 de lei (peste 97.000 de euro), venituri încasate într-un an, adică, 8.086 de euro pe lună.
  11. Gabriela Scutea, membru de drept al CSM, în calitate de procuror general al României – 388.144 lei (aprox. 78.489 de euro), venituri încasate într-un an de la Parchetul General și CSM, la care se adaugă diferențe salariale restante de la Parchetul Cuții de Apel Brașov și Ministerul Justiției, adică, peste 6.500 de euro pe lună.
  12. Procuror Tatiana Toader, membru ales al CSM – 351.638 de lei (peste 71.100 de euro), venituri încasate în calitate de vicepreședinte al CSM și ca drepturi salariale restante de la Tribunalul București într-un an, adică, peste 5.900 de euro lunar.
  13. Judecător Evelina – Mirela Oprina, membru ales – 347.306 lei (aprox. 70.230 euro) a încasat într-un an de la CSM și ca diferențe salariale de la Tribunalul București și Tribunalul Ilfov, adică, peste 5.800 de euro pe lună. La acestea se adaugă salariul de profesor universitar la Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, de 21.360 de lei (aproape 4.300 euro) pe an.
  14. Judecător Mihai Andrei Bălan, membru ales al CSM – 338.966 lei (68.544 euro) a încasat într-un an, adică, 5.712 euro pe lună.

Raluca Dan